• Поддержи национальную сборную

Fotbal feminin WU16. Turneul de Dezvoltare UEFA începe joi, 16 mai

15 mai 2024 de Svetlana Tataru

Joi, 16 mai, va lua startul turneul de dezvoltare UEFA rezervat junioarelor de până la 16 ani. Competiția va fi găzduită de țara noastră, iar meciurile vor avea loc pe stadionul Zimbru și Zimbru 2 din Chișinău și la Complexul Raional Sportiv din Orhei. La turneu vor evolua jucătoarele născute în anul 2008-2009. Printre țările participante se numără: Moldova, România, Insulele Feroe și Lituania. Naționala Moldovei va juca primul meci cu selecționata Insulelor Feroe, pe stadionul Zimbru-2 din capitală, pe 16 mai, de la ora 11:00. Intrarea pentru spectatori la stadion va fi liberă. Partida va fi transmisă în direct de site-ul FMF și postul de televiziune We Sport TV. 

 

Vă prezentăm lotul convocat de selecționera naționalei WU16, Elena Subbotina, pentru acest turneu:

Portari: Olesia Ostapciuc (PGU SS4 Legia-Alga), Alina Ciobanu (FC Steaua Ialoveni)

Mijlocași: Sofia Dobrovolskaia, Natalia Corcinscaia (ambele, PGU SS4 Legia -Alga), Adela Borsci (FC Nistru – GTC), Olga Luca, Carina Gorcea (ambele, ȘS Bălți), Gabriela Stanciu (FC Steaua Ialoveni), Simona Meleca (Agarista CSF Anenii Noi 2020), Adelina Șalaru (FC Chișinău), Andreea Repeșco (ACS Juniorul București 2014, România)

Fundași: Alecsandra Ghisca, Tatiana Lisovscaia (ambele, PGU SS4 Legia -Alga), Emelina Vitalina, Angelina Pepelyașcova, Ana Găină (toate, FC Nistru – GTC), Elizaveta Belcencova (ȘS Bălți), Elena Trifan (CS Codru- Călărași)

Atacanți: Victoria Rubanovici (FC Nistru - GTC), Daniela Pușcaș (FC Petrocub)

 

Programul meciurilor de la turneul de dezvoltare UEFA:

16 mai

11:00 Insulele Feroe - MOLDOVA (Stadionul Zimbru 2, Chișinău)

14:00 Lituania - România (Complexul Sportiv Raional Orhei)

18 mai

11:00 Insulele Feroe – Lituania (Stadionul Zimbru 2, Chișinău)

13:00 MOLDOVA – România (Stadionul Zimbru, Chișinău)

20 mai

18:00 România - Insulele Feroe (Stadionul Zimbru 2, Chișinău)

21 mai

13:00 Lituania - MOLDOVA (Stadionul Zimbru 2, Chișinău)

 

Dezvoltarea fotbalului la nivel de juniori este unul dintre punctele cheie ale filosofiei FMF. Competițile de tipul „Turneul de Dezoltare UEFA” oferă posibilitate jucătorilor tineri să obţină experienţă internațională. Decizia creării unor astfel de competiții, cu participarea juniorilor, a fost luată în toamna anului 2011, în cadrul unei ședințe de lucru, la solicitarea președinților și secretarilor generali ai asociațiilor membre ale UEFA. În prezent, turneele de dezvoltare ale UEFA reprezintă și o bună etapă de pregătire pentru selecționatele de juniori în perspectiva participării la competițiile majore.