• Support National Team

Open Fun Football Schools

FESTIVAL FOTBALISTIC CCPA/OFFS

15 aug 2018 de Sandu Grecu

În perioada 13-17 august 2018 la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă, Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției desfășoară două seminare pentru 166 lideri şi antrenori ai proiectului Open Fun Football Schools Moldova și și programului special SSP (Sport – Școală – Poliție).

Participanţii, care reprezintă 12 școli de fotbal (Rezina, Slobozia Dușca, Ștefan-Vodă, Soroca, Real-Succes, Grigoriopol, Anenii Noi, Ceadîr-Lunga, Ocnița, Ungheni, Bender, Cahul) susţin lecţii teoretice şi practice.

Miercuri, 15 august, la stadionul CPSM a fost organizat un festival fotbalistic care a fost urmărit de liderii şi antrenorii OFFS. La acţiune au participat peste 150 de băieţi şi fete (U-6 și U-11). De asemenea, au fost desfășurate activități cultural-sportive cu participarea angajaţilor Inspectoratului General al Poliției în cadrul programului special SSP (Sport – Școală – Poliție).

La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au fost prezenți Dragoș Hîncu, Vicepreședinte FMF, Alexandru Pînzari, Șeful Inspectoratului General al Poliției, Daniela Vidaicu, Coordonator Naţional de Programe din cadrul Ambasadei Suediei în Moldova.

Buna desfăşurare a seminarului și festivalului este asigurată de către Svetlana Patraș și Valentin Chicu, Asistenţi ai Coordonatorului proiectului OFFS, Dorel Nistor, Șef al Secției siguranță copii a Direcţiei activităţi comunitare a Direcţiei Generale Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliţiei, Natalia Gaidibadi, Șef al Secției planificare, analiză și control al Direcției Management Operațional al Inspectoratului Național de Patrulare, Pavel Apostol, Șeful Serviciului Relații cu publicul al al Inspectoratului Național de Patrulare, Iana Pogarevici, Vladislav Pocotilo, Victor Mardari, Ion Ţelic, Cătălin Pidghirnîi, Maria Scurtul, instructori OFFS Moldova,.

Programul special SSP îşi propune drept scop completarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor şi a acţiunilor pentru copii şi tineret care se derulează separat de către poliţie, sectorul şcolar şi cluburile sportive. Iniţiativa SSP promovează apropierea eforturilor comune la nivel local de prevenire a criminalităţii juvenile, fiind orientată spre resocializarea copiilor delicvenţi prin implicarea acestora în activităţi cultural-sportive.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistenţe metodice şi tehnice asociaţiilor, cluburilor şi scolilor de fotbal.