• Поддержи национальную сборную

FESTIVAL FOTBALISTIC LA CIOBURCIU. Open Fun Football Schools

13 mai 2016 de Sandu Grecu

Vineri, 13 mai, în satul Cioburciu, raionul Slobozia, a avut loc un festival fotbalistic la care au participat circa 80 de fete cu anul nașterii 2003 și mai mici. Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectului Open Fun Football Schools Moldova și programului FIFA - Live Your Goals.

Micile fotbaliste au participat la diverse exerciţii distractive şi au jucat fotbal în componenţă redusă.

La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au participat Svetlana Patraş, Iurie Conusevici, Asistenţi ai Coordonatorului OFFS, Serghei Ursul, Manager al Oficiului de Dezvoltare al FMF, regiunea Est. Oaspeții festivalului au fost Erik Nahlen și Cecilia Sobocki, reprezentanți ai agenției Sida, care activează în numele Guvernului și Parlamentului din Suedia și au misiunea de a ajuta la combaterea sărăciei în lume.

Buna desfășurare a festivalului a fost asigurată de către Eduard Caraman, Coordonator regional la fotbal feminin, precum și voluntarii implicați în cadrul unui program special al FMF.

Proiectul “Live Your Goals” a fost iniţiat de către FIFA în anul 2011 la Campionatul Mondial de fotbal feminin din Germania. Ulterior, FIFA a contribuit ca acest proiect să fie implementat în mai multe ţări, iar acest lucru s-a realizat în Moldova în 2014. Obiectivul acestui proiect este dezvoltarea şi promovarea fotbalului feminine prin implicarea mai multor fete cu vîrste cuprinse între 10 și 12 ani.

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizaţia neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, iar principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistenţe metodice şi tehnice asociaţiilor, cluburilor şi scolilor de fotbal.