• Support National Team

Masculin (Naționale)

FMF30. Singura participare a Moldovei la un turneu final. Cum a fost, în fapte și cifre. 2002 EURO U17

11 apr 2020 de Sandu Grecu

Moldova a participat o singură dată la un turneu final al Campionatului European. S-a întâmplat în anul 2002, când Naționala de juniori a jucat la EURO Under 17, care s-a desfășurat în perioada 27 aprilie – 10 mai 2002, în Danemarca.

 

Denis Calincov a marcat 5 goluri la acel turneu final, la fel ca și celebrul Rooney (Anglia).

Tot la acel Euro, Cristiano Ronaldo a plecat acasă fără să marcheze măcar un gol, iar Portugalia nu a ieșit din grupe, la fel ca și Moldova.

Gael Clichy a ajuns până în finală cu Franța. Astăzi el este coechipier cu Epureanu la Istanbul BB. Epureanu a fost și el prezent la acel turneu final. 

Surpinzător, Elveția a câștigat campionatul, învingând Franța în finală, la penaltyuri.

 

Cum a început totul? Preliminariile EURO 2002 Under 17 s-au disputat doar din 2 meciuri – cele mai scurte din istorie. Moldova a avut noroc la tragerea la sorți: a picat într-o grupă cu Armenia și Malta. Mini-turneul de calificare s-a jucat în luna martie a aceluiași an, la Erevan, cu o lună și jumătate înainte de startul turneului final.

Naționala Moldovei a câștigat ambele meciuri din preliminarii, 2-0 cu Malta și 2-1 cu Armenia și a obținut singura calificare din istorie la un turneul final al Campionatului European.  

 

07.03.02, 

Moldova – Malta 2-0

Au marcat: Franţuz (25),  Zislis (39)

Araks, Stadionul “Ararat”

Arbitriu: Shandor Andrey (Ukraina)

Cartonașe galbene:  Bulgaru (27), respectiv Magri (19), Schembri (20), Lia (35)

Moldova: Negai, Orlovschi, Vlaicu, Bulgaru, Ursu, Cara, Epureanu (Manaliu, 55), Bulat (Lujanschi, 41), Calincov (Boeştean, 79), Franţuz, Zislis

Antrenor:  Efros  Petru

 

09.03.02

Armenia – Moldova 1-2

Au marcat: Petrosyan (80), respectiv Zislis (20),  Calincov (23)

Araks, Stadionul “Ararat”

Arbitrii: Shandor Andrey (Ukraina) 

Cartonașe galbene: Baghdasaryan (37), Andreasyan (58), Hovhannisyan (80), respectiv Epureanu (42),  Calincov (47)

Cartonașe roșii: Hovhannisyan (80), respectiv Manaliu (80)

Moldova: Negai, Orlovschi, Vlasov, Bulgaru, Ursu, Cara, Epureanu (Boeştean, 80),  Lujanschi, Calincov (Manaliu, 79), Franţuz, Zislis

Antrenor: Efros Petru

 

18 jucători au avut dreptul să fie legitimați la turneul final din Danemarca. Selecționerul Petru Efros a convocat următoarea componență:

Portari: Adrian Negai (Liceul Sportiv), Ghenadie Moșneaga (Buiucani)

Fundași: Alexandru Epureanu (Zimbru), Nicolae Orlovschi (Olimpia Bălți), Semion Bulgaru (Zimbru), Alexandru Vlasov (Sheriff), Vladimir Ursu (Vite-Auto Chișinău), Anatolie Boeștean (Zimbru), Vitalie Chișca (ȘS-11 Chișinău)

Mijlocași: Maxim Franțuz (Zimbru), Victor Bulat (Sheriff), Dmitri Melceacov (Sheriff), Marian Berezovschi (Ciocana), Andrei Cara (Vite-Auto Chișinău)  

Atacanți: Denis Calincov (Zimbru), Alexandru Zislis (Ciocana), Tudor Vlaicu (Zimbru), Alexandru Lujanschi (Sheriff)

 

Moldova a picat în grupa C, alături de Cehia, Iugoslavia și Spania. Pentru spanioli evolua viitorul campion mondial David Silva, dar și alți jucători care aveau să devină celebri, precum Roberto Soldado sau Borja Valero.

Moldova a pierdut toate meciurile la acel campionat, dar a făcut o figură frumoasă, prestând un fotbal ofensiv și marcând minim 2 goluri în fiecare dintre cele 3 meciuri disputate.

 

27.04.2002

Moldova – Iugoslavia 3-6

Au marcat: Zislis (43), Calincov (48, 71), respectiv Purovic (29, 57), Vukcevic (44, 46, 76), Stancevski (69)

Nakskov. Stadion Idrotspark

Arbitru: Allan Kelly (Irlanda)

Cartonaș galben: Calincov (15)

Moldova: Negai, Orlovschi (Vlaicu, 41), Vlasov, Bulgaru, Ursu, Melceacov (Franțuz, 56), Epureanu, Bulat (Boeștean, 72), Calincov, Zislis, Berezovschi

Antrenor: Petru Efros

Iugoslavia: Baletic, Zivkovic, Tosic, Vukasinovic (Pajovic, 7), Knesevic, Stancevski, Lecic (Burzanovic, 41), Nisic, Purovic, Vukcevic, Mihajlovic (Petrovic, 65)

Antrenor: Momcilo Vujacic

 

29.04.2002

Moldova – Spania 2-4

Au marcat: Bulgaru (38), Calincov (44), respectiv Soriano Casas (15, 48, 52), Soldado (42)

Nykobing. Stadion Falster Idrotspark

Arbitru: Robert Krajnc (Slovenia)

Cartonașe galbene: Negai (32), Orlovschi (34)

Cartonaș roșu: Vlasov (55)

Moldova: Negai, Orlovschi, Vlasov, Bulgaru, Melceacov (Boeștean, 76), Epureanu, Bulat (Cara, 61), Calincov, Zislis, Chișca, Berezovschi (Ursu, 67)

Antrenor: Petru Efros

Spania: Perez, Garrido, Colomer, Delgado, Saura (Martinez, 69), Casas (Sanchez, 59), Soldado, David Silva, Calderon (Romero, 65), Iglesias, Maureta

Antrenor: Juan Santisteban Troyano

 

1.05.2002

Moldova – Cehia 2-3

Au marcat: Calincov (26, 79), respectiv Malcharek (5, 50), Kobylik (73)

Nykobing. Stadion Falster Idrotspark

Arbitru: Gunnar Gylfason (Islanda)

Cartonaș galben: Franțuz (60)

Moldova: Negai, Orlovschi (Lujanschi, 76), Bulgaru, Ursu, Melceacov (Cara, 69), Epureanu, Bulat (Franțuz, 38), Calincov, Zislis, Chișca, Berezovschi

Antrenor: Petru Efros

Cehia: Cerny, Neuwirth, Svrcek, Bursa, Varadi (Latal, 73), Kobylik, Paszto, Stanek (Kropik, 41), Malcharek, Stepan, Mokrejs (Papadopulos, 41)

Antrenor: Roman Pucelik

 

Clasament:

1.    Spania 13-4 9

2.    Iugoslavia 10-9 6

3.    Cehia 5-9 3

4.    Moldova 7-13 0

 

După turneu, golgheterul Naționalei noastre, Denis Calincov (17 ani) s-a transferat la echipa Anderlecht Bruxelles pentru o jumătate de million de dolari. A fost un transfer de răsunet al unui fotbalist moldovean într-un campionat puternic din Europa.

 

Petru Efros, selecționer Moldova U17 (2002):

 

”Îmi amintesc cu plăcere de acea perioadă. Atmosfera la echipă era foarte bună. Înainte de fiecare meci le spuneam băieților care va strategia noastră și băieții executau totul ce le spuneam. Mă uitam în ochii lor și vedeam că ei au încredere totală în ceea ce trebuie să facem...

 

Am început pregătirile pentru turneul de calificare în luna ianuarie. Îi adunam pe băieți la „Institutul Muncii”, iar antrenamentele le făceam la stadionul cu iarbă artificială de la Buiucani. Atunci am susținut mai multe meciuri amicale cu adversari puternici.

 

Înainte de turneul din Armenia am acordat un interviu ziarului Sport Curier. Am spus atunci că mă las de fotbal dacă nu câștigăm grupa. La meciurile cu Malta și Armenia am ales aceiași manieră de joc – în primele 20 de minute jucam agresiv și încercam să atacăm poarta adversarului și să le dăm gol. Am reușit în ambele meciuri să conducem cu 2-0 la pauză.

 

La finalul meciului cu Armenia un suporter local m-a lovit în nas cu o piatră. Atacantul nostru Vitalie Manaliu, care tocmai intrase în teren, a sărit în tribună, încercând să-l prindă pe făptaș. Pentru acest gest Manaliu a fost eliminat din teren și nu am putut să-l convoc la turneul final...

 

La turneul final băieții au luptat la sacificiu. Am marcat de trei ori în poarta Iugoslaviei, cu Spania am avut 1-1 la pauză, apoi am egalat pentru 2-2... În meciul cu Cehia, Epureanu a trimis balonul de două ori în bară...

 

Denis Calincov a avut foarte multe oferte după încheierea campionatului. Brescia, PSG, Dinamo Kiev, Rosenborg sunt doar câteva echipe care îl doreau pe Denis. Băiatul avea doar 16 ani și pentru a semna contract peste hotare era obligatoriu ca unul dintre părinți să fie angajat în acea țară. Anderlecht a hotărât această problemă...”

 

Denis Calincov, jucător Moldova U17 (2002):

 

”De fapt, am marcat 6 goluri la acel turneu final, nu 5. Însă unul dintre goluri i-a fost atribuit unui coechipier de-al meu, din greșeala arbitrului. Acestea este cel mai mare regret al meu atunci când îmi amintesc de Europeanul din Danemarca.

 

Altfel, a fost o echipă frumoasă. Majoritatea dintre jucătorii care au fost la acel Euro au ajuns fotbaliști, ceea ce se întâmplă mai rar.

 

Am avut și susținere totală din partea Federației atunci. Ni s-au organizat cantonamente peste hotare, ne-au fost create toate condițiile pentru a face performanță. Sunt amintiri frumoase, de neuitat…”