• Support National Team

Turnee pentru copii

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Sud

29 ian 2024 de Svetlana Tataru
GALERIE

Complexul Sportiv din orașul Taraclia a fost gazda etapei regionale Sud a turneului republican de minifotbal „Alba ca Zăpada 2024”. Organizată de către Federația Moldovenească de Fotbal, competiția este dedicată echipelor de fete născute în anii 2013-2014, adunând tinere talente din toate regiunile Republicii Moldova. 

 

La turneu au participat circa 60 de tinere fotbaliste de la 6 echipe din zona de sud a țării:

1. IP LT „N. Tretiacov", Comrat

2. ȘS Comrat-FC Baghira, UTA Găgăuzia

3. IP Gimnaziul „M. Tanasoglo", s. Chirsova, UTA Găgăuzia

4. IP Gimnaziu-Grădiniţă „S. Rahmaninov”, Cahul

5. Școala Sportivă Taraclia

6. CF Fortuna-Femina, s.Hanăseni, Cantemir

 

La ceremonia de premiere a fost prezent coordonatorul competiției din cadrul Oficiului Regional Sud al FMF Ion Ţurcanu, care a înmânat tuturor echipelor diplome și mingi din partea Federației Moldovenești de Fotbal.


Conform rezultatelor finale ale turneului regional Sud, cele mai bune două formații, cea a Școlii Sportive Taraclia și a Școlii Sportive Comrat-FC Baghira (UTA Găgăuzia) au obținut dreptul de a participa în etapa finală a competiției, care va avea loc pe 9 februarie la Futsal Arena FMF din Ciorescu.

 

În perioada 31 ianuarie - 1 februarie va avea loc etapa regionala din zona Centru a Republicii Moldova. Astfel se vor determina ultimele echipe care se vor alătura celor patru calificate deja pentru faza finală, dintre care Legia Tiraspol și ȘS Anenii Noi din regiunea Est.
 

Amintim că ȘS 4 Legia Tiraspol a devenit câştigatoarea ultimului turneu naţional la minifotbal feminin „Alba ca Zăpada”, ediția a XI-a, care s-a desfășurat pe 10 februarie 2023. Primul turneu de fotbal pentru copii „Alba ca Zăpada” a avut loc în anul 2011 și a fost inițiat de Asociația fotbalului feminin din Republica Moldova.

 

Citește și:

Turneul „Alba ca Zăpada”. Etapa regională Est

 

foto. ORD SUD