• Поддержи национальную сборную

CUM POȚI ÎNSCRIE ȘCOALA TA ÎN PROGRAMUL ”FOTBAL ÎN ȘCOLI”

08 apr 2020 de Sandu Grecu

Federația Moldovenească de Fotbal a primit mai multe solicitări de la școlile din țară pentru a explica modul cum poate o instituție de învățământ să fie inclusă în Proiectul ”Educația fizică prin fotbal”. 

 

În  acest context, Federația Moldovenească de Fotbal, în cooperare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, solicită respectuos, instituțiile de învățământ care doresc să implementeze acest proiect, să semneze acordul de colaborare și să prezinte lista profesorilor pentru formare și participare la lecțiile deschise organizate de FMF. Cererile de aderare la Proiect, împreună cu acordul semnat, le puteți expedia până la 15 iulie 2020 pe una dintre următoarele adrese de email:

 

Regiunea Centru: ort.centru@fmf.md 
Regiunea Nord: ort.nord@fmf.md
Regiunea Est ort.est@fmf.md
Regiunea Sud: ort.sud@fmf.md 
FMF: diana.bulgaru@fmf.md

 

A doua etapă a Proiectului va fi demarat în instituțiile de învățământ din septembrie 2020.  

 

Condiția de bază către instituții este să dispună de sală sportivă și/sau teren de fotbal.

Proiectul ”Fotbal în Școli” prevede predarea disciplinei Educația fizică prin Fotbal, ca alternativă la disciplina Educația Fizică. Federația Moldovenească de Fotbal va contribui cu inventarul și echipamentul necesar pentru realizarea procesului educațional de calitate.

 

Fiecare școală va beneficia de:
•    10 mingi de fotbal Jako;
•    20 copete Jako (delimitarea spațiului de joc);
•    10 bavete de joc;
•    Scăriță Jako;
•    Pompă de mână Jako;
•    Set ace pentru pompă (3buc.).

Fiecare profesor al proiectului va beneficia de:
•    Va urma un curs de perfecționare și licența ”D” FMF;
•    Va participa la seminare organizate pentru diseminarea bunelor practice în sport; 
•    Maiou Basic Jako;
•    Vestă Jako team.

 

Modelul de Acord, care trebuie completat și expediat pe una dintre adresele de email îl găsiți mai jos, în format PDF.  

DOCUMENTE ANEXATE