• Support National Team

Masculin (Naționale)

Cristian Avram, transferat în Azerbaidjan

09 aug 2023 de Sandu Grecu

Internaționalul moldovean, Cristian Avram s-a transferat la echipa FK Araz Naxcivan din Azerbaidjan. Portarul nostru a semnat un contract valabil pentru un an cu nou-promovata în Premier Liga azeră. În sezonul trecut Araz a devenit campioana ligii a doua valorice din Azerbaidjan, iar în acest sezon a jucat un singur meci în campionat, pierzând acasă cu 0-3 în fața celor de la Turan.

 

Cristian Avram are 29 de ani și a jucat în sezonul precedent la Petrocub Hîncești, alături de care a câștigat medaliile de argint ale Campionatului Moldovei și a evoluat în cupele europene. El a mai apărat buturile echipelor Academia Chișinău, Dacia Chișinău, Dinamo Auto Tiraspol și FC Buzău (România).

 

Pentru Naționala Moldovei Cristian Avram a jucat 8 meciuri.  

 

foto: Petrocub Hîncești