Internaționalul moldovean Virgiliu Postolachi a fost votat cel mai bun jucător al echipei UTA în sezonul 2022-2023, în urma sondajului de pe portalul specialarad.ro.
Atacantul de 23 de ani, născut la Edineț, a fost votat de 382 de ori și a câștigat în fața celui mai îndrăgit jucător din echipă, arădeanul de doar 18 ani Rareș Pop.
Postolachi a marcat zece goluri pentru UTA în sezonul regulat și în play-out, dar el a reușit două goluri și la meciul de baraj cu Gloria Buzău. De asemenea, Virgiliu a fost cel care a înscris și în meciul din Cupa României cu FC U Craiova, golul calificării în semifinalele competiției, asta după ce tot el a semnat golul egalizator din partida din Cupa României cu FCSB, la acel 2-2 de la Arad.
Avem și acum gustul amar al anulării golului din semifinalele Cupei României cu Universitatea Cluj, atunci când Horia Mladinovici a anulat reușita moldoveanului la sugestia lui Istvan Kovacs.
Rareș Pop, jucătorul cu cel mai mare salt valoric al echipei arădene, a fost pe locul secund în acest sondaj, cu 212 voturi, Salvatore Marrone - pe locul 3, cu 153 voturi, iar pe locul al patrulea s-a situat căpitanul Alexandru Benga cu 113 voturi.
Click aici pentru a vedea rezultatele sondajului
Virgiliu Postolachi, cel mai bun jucător de la UTA în urma voturilor de pe Special Arad!