• Поддержи национальную сборную

Serghei Doneț, la 65 de ani!

12 ian 2023 de Victor Daghi

Unul dintre cei mai longevivi jurnaliști sportivi din Moldova, Serghei Doneț, își serbează astăzi a 65-a aniversare!

 

Cu acest prilej, Federația Moldovenească de Fotbal îi urează omagiatului viață lungă, sănătate din belșug și cât mai multă inspirație în procesul de creație.

 

La multi ani! 

 

Serghei Doneț s-a născut pe 12 ianuarie 1958 la Chișinău.

 

El activează în calitate de cronicar sportiv de peste 30 de ani. A fost redactor șef la publicația Sist-Sport și revistele Sport-Time și Atletism, a lucrat ca reporter sportiv și corespondent special la publicațiile Fotbal Hebdo, Sport Clip, Sport Curier și Meridian Sport.

 

Este conducătorul AP Sport-Time și redactorul șef al site-ului www.sport-time.org

 

A fost unul dintre fondatorii Asociației de istorie fotbalistică din Moldova, pe care o conduce. Este autorul enciclopediei 100 de ani ai fotbalului moldovenesc și redactorul cărții CNOS Moldova la 25 de ani. A colaborat cu mai multe agenții de știri și organizații sportive din străinătate - Press Association, RIA Novosti, UEFA și altele. Este membru de onoare al Asociației Presei Sportive din Moldova, este fost secretar general APSM. Este membru al AIPS din 1996. A fost specialist principal la FMF (2000-2003) și președinte al Comitetului de Statistică al FMF. A fost membru al Comitetului Executiv al Federației Sportului Universitar, iar apoi și al Federației naționale de Atletism. A deținut funcția de secretar internațional al Federației de Atletism până în anul 2017. Premiat cu Insigna de Aur și ulterior, cu Insigna de Argint a Federației Europene de Atletism.