• Support National Team

Comitetele FMF

Deciziile Comisiei de Disciplină al FMF

09 sep 2022 de Reporter FMF

La ședința din 8 septembrie, Comisia de Disciplină al FMF a examinat abaterile disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile campionatului R. Moldova la fotbal, Super Liga, Liga 1 și Liga 2, ediția 2022/23:

 

1. Examinând raportul de joc al meciului FC Sfîntul Gheorghe – CSF Bălți din 04.09.2022 (campionatul R. Moldova, ediția 2022/23, Super Liga, etapa a VI-a) s-a constatat că asistentul antrenorului clubului FC Sfîntul Gheorghe, Dl Stanislav Luca, aflându-se pe banca tehnică, pe tot parcursul meciului a dat indicații jucătorilor clubului său. Menționăm că antrenorul principal al clubului FC Sfîntul Gheorghe, Dl Nicolai Mandrîcenco s-a aflat pe banca tehnică pe tot parcursul meciului. În conformitate cu prevederile art. 69.4 al Codului Disciplinar, art.8.10, art. 8.11, al Regulamentului R. Moldova la fotbal, doar antrenorul principal al echipei poate da indicații jucătorilor în timpul meciului. În cazul în care antrenorul principal lipsește de la meci, atunci doar antrenorul secund poate da indicații jucătorilor. În conformitate cu art. 69.4 al «Codului Disciplinar» și art. 8.11 al «Regulamentului campionatului R. Moldova la fotbal, ediția 2022/23», art. 4 al «Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.

 

                                                                                                      D E C I D E

 

1.1 A-l suspenda pentru 3 (trei) etape de campionat pe asistentul antrenorului echipei FC Sfîntul Gheorghe, Dl Stanislav Luca, pentru încălcarea prevăzută în art. 69.4 al Codului Disciplinar.

 

În conformitate cu art. 17 al Codului Disciplinar, suspendarea înseamnă interzicerea participării la următorul meci şi de a avea acces în vestiarele echipelor sau arbitrilor, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Antrenorii suspendați pot sta în tribună și nu au dreptul să interacționeze cu echipa sa.

 

În conformitate cu art.17.4 al Codului Disciplinar, suspendarea urmează să fie prelungită până la plata integrală a amenzii.

 

1.2 A aplica sancțiune sub formă de amendă FC Sfîntul Gheorghe, în mărime de 10 000,00  (zece mii lei, 00 bani) lei (MDL), pentru nerespectarea prevederilor art.69.4 al Codului Disciplinar FMF.

 

Prezenta decizie este cu drept de atac în termen de 7 (şapte) zile.

 

2. Examinând raportul de joc al meciului FC Milsami – FC Zimbru, din 04.09.2022 (campionatul R. Moldova, ediția 2022/23, Super Liga, etapa a VI-a) s-a constatat că în minutul 36 al meciului, asistentul antrenorului echipei FC Milsami, Ghenadie Pușca, a fost eliminat de pe banca tehnică pentru comportament inadecvat – folosirea cuvintelor necenzurate și injurioase în adresa arbitrilor meciului. În temeiul art. 42.6. «Cod Disciplinar» și art. 4 al «Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.

 

                                                                                                               D E C I D E

 

2.1 A-l suspenda pentru 3 (trei) etape de campionat pe asistentul antrenorului echipei FC Milsami, Ghenadie Pușca, pentru folosirea cuvintelor necenzurate în adresa arbitrilor meciului și pentru manifestarea comportamentului inadecvat, pentru încălcarea prevederilor art. 42.6 al Codului Disciplinar.

 

În conformitate cu art. 17 al Codului Disciplinar, suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci şi de a avea acces în vestiarele echipelor sau arbitrilor, pe banca de rezervă şi în incinta terenului de joc. Antrenorii suspendați pot sta în tribună și nu au dreptul să interacționeze cu echipa sa.

 

În conformitate cu art.17.4 al Codului Disciplinar, suspendarea urmează să fie prelungită până la plata integrală a amenzii.

 

2.2 A aplica sancțiune sub formă de amendă clubului FC Milsami, în mărime de 3 000,00 lei  (trei mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile art. 42.6. al Codului Disciplinar.

 

În conformitate cu «Codul Disciplinar», prezenta decizie este definitivă şi irevocabilă.

 

3. Examinând rapoartele de joc ale meciului Vulturii Cutezători – EFA Visoca din 03.09.2022 (campionatul R. Moldova, ediția 2022/23, Liga 2, Seria Nord, etapa a IV-a) s-a constatat că echipa Vulturii Cutezători a confirmat cu întârziere raportul de meci în programul electronic COMET, în temeiul art.69.10 «Cod Disciplinar», și art. 9.29 «Regulamentul campionatului R. Moldova la fotbal, ediția 2022/23», art. 4 al «Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.

 

D E C I D E:

 

A aplica sancțiune sub formă de amendă clubului Vulturii Cutezători, în mărime de 1 000,00  (una mie lei, 00 bani) lei (MDL), pentru neprezentarea raportului de meci conform art.69.10 «Cod Disciplinar» și art. 9.29 al Regulamentul Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2022/23.

 

În conformitate cu «Codul Disciplinar», prezenta decizie este definitivă şi irevocabilă.

 

4. Alte abateri disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile «campionatului R. Moldova, Super Liga, Liga 1, Liga 2, ediția 2022/23».

4.1 Conform rapoartelor de joc de la meciurile «campionatului R. Moldova, Super Liga, Liga 2, Ediția 2022/23»,

 

FC Petrocub – FC Dinamo Auto (03.09.2022) – Super Liga,

CS Atletic Strășeni – Codru Călărași (03.9.2022) – Liga 2,

 

                                                                                        jucătorii echipei:

 

FC Dinamo Auto au acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;

Codru Călărași au acumulat 4 (patru) cartonașe galbene în timpul jocului;

 

Astfel, în conformitate cu art. 17, art.49.1.a,  art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentul campionatului R. Moldova, ediția 2022/23», art. 4 al «Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.

 

                                                                                         D E C I D E

 

4.1.1 A sancționa FC Dinamo Auto cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).

 

4.1.2 A sancționa Codru Călărași cu amendă în mărime de 500,00 (cinci sute) lei (MDL).

 

 

În conformitate cu «Codul Disciplinar», prezenta decizie este definitivă şi irevocabilă.

Termenul de achitare a amenzii este de 30 (treizeci) de zile calendaristice.

 

4.2 Conform rapoartelor de joc de la meciurile «campionatului R. Moldova la Fotbal, Liga 1, ediția 2022/23»,

1. FC Victoria – FC Văsieni (03.09.2022) – Liga 1,

2. CF Olimp – FC Speranța Drochia (03.09.2022) – Liga 1,

 

                                                                                                             Jucătorul:

1) Vitalie Daniliuc (FC Victoria) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”comportare nesportivă – întreruperea atacului de perspectivă” și ”comportare nesportivă – fault dur” în minutele 52 și 60 ale meciului.

 

2) Fiodor Uzun (CF Olimp) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”comportare nesportivă – fault dur” și ”comportare nesportivă – întreruperea atacului de perspectivă” în minutele 65 și 77 ale meciului.

 

3) Nicolai Uzun (CF Olimp) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”comportare nesportivă – diverse” și ”comportare nesportivă – diverse” în minutele 58 și 84 ale meciului.

 

4) Joseph Lucius Ozioma (FC Speranța Drochia) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a două cartonașe galbene, pentru ”comportare nesportivă – simulare” și ”comportare nesportivă – diverse” în minutele 84 și 85 ale meciului.

 

Astfel, în conformitate cu art. 16, art. 42.1.c, art. 73, art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentului campionatului R. Moldova, ediția 2022/23», art. 4 al «Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.

 

                                                                                                           D E C I D E

 

4.2.1 A-l suspenda pe Vitalie Daniliuc (FC Victoria) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC Victoria cu amendă în mărime de 200,00 (două sute) lei (MDL).

 

4.2.2 A-l suspenda pe Fiodor Uzun (CF Olimp) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CF Olimp cu amendă în mărime de 200,00 (două sute) lei (MDL).

 

4.2.3 A-l suspenda pe Nicolai Uzun (CF OLIMP) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CF Olimp cu amendă în mărime de 200,00 (două sute) lei (MDL).

 

4.2.4 A-l suspenda pe Joseph Lucius Ozioma (FC Speranța Drochia) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa FC Speranța Drochia cu amendă în mărime de 200,00 (două sute) lei (MDL).

 

În conformitate cu «Codul Disciplinar», prezenta decizie este definitivă şi irevocabilă.

Termenul de achitare a amenzii este de 30 (treizeci) de zile calendaristice.

 

Atenție: Neexecutarea Deciziilor Comitetului de Competiții constituie o încălcare a regulamentelor FMF și reprezintă temei pentru aplicarea sancțiunilor suplimentare.