• Поддержи национальную сборную

WU19 / Tricolorele au început pregătirea pentru preliminariile Campionatului European

03 apr 2022 de Maria Teeşanu

Naționala Moldovei de junioare U19 s-a reunit la Centrul din Vadul lui Vodă pentru a se pregăti pentru preliminariile Campionatului European 2022, runda a doua, iar mini-turneul va avea loc în perioada 6-12 aprilie în Slovenia.

Echipa antrenată de Alexandra Bocancea face parte din grupa B2 alături de Slovenia, Macedonia de Nord și Liechtenstein.

Echipa noastră va efectua zilnic antrenamente, precum și ședințe tehnice, în cadrul cărora se va stabili concepția de joc al echipei. Pe 5 aprilie, tricolorele se vor deplasa spre Slovenia, unde vor disputa primele trei meciuri oficiale din acest an.
 

Lotul convocat de antrenoarea Alexandra Bocancea pentru meciurile din cadrul preliminariilor CE 2022:

 

Portari: Evghenia Dumic (PGU ŞS4-Legia Tiraspol), Anastasia Palii (FC Belceanka)

Apărători: Francesca Covali (FC Selena Constanța, România), Mihaela Burdeniuc, Anastasia Bordeniuc (ambele, FC Belceanka), Eugenia Railean, Alina Brînza (ambele, Agarista - ȘS Anenii Noi), Olesea Duminica (Real Succes Chișinău)

Mijlocași: Alexandra Osadcii,  Adriana Bozul (ambele, PGU ŞS4-Legia Tiraspol), Stela-Aleyna Tez (Real Succes Chișinău), Anastasia Cernitu (CS Noroc), Mihaela Catărău, Alina Chirică, Tatiana Peșterean (tustrei, Agarista - ȘS Anenii Noi), Valeria Vîrlan (FC Maksimum), Elina Coceanovschi (FC Belceanka)

Atacanți: Ana Arhirii (Agarista CSF Anenii Noi), Iuliana Colnic ( FC Maksimum) 

Cele 24 de echipe din Liga B luptă pentru promovarea în Liga A, ediția 2022/23. Cei șase câștigători ai grupelor vor promova în Liga A. În prima rundă de calificare Naționala feminină U19 a făcut parte din grupa B3, alături de Albania, Andorra și Țara Galilor.

Vă prezentăm programul meciurilor:


6 aprilie 
Slovenia - Moldova 18:30


9 aprilie 
Macedonia de Nord - Moldova 18:30 

 

12 aprilie
Moldova - Liechtenstein 17:30

Vă reamintim, că din anul 2021 competițiile pentru junioare sunt organizate într-un format nou, care are drept scop dezvoltarea tinerelor jucătoare de elită, ca parte a angajamentului luat de UEFA față de fotbalul feminin.