• Поддержи национальную сборную

VIDEO. Jucătorii de la Dinamo Kiev și Shakhtar Donețk, la Vadul lui Vodă

28 feb 2022 de Sandu Grecu

 

Federația Moldovenească de Fotbal a organizat duminică sejurul jucătorilor străini de la cele 2 formații de Top din Ucraina, Dinamo Kiev și Shakhtar Donețk în Republica Moldova. La trecerea frontierei de la Criva, autocarul pus la dispoziție de FMF, în care se aflau stranierii echipelor-fanion ale Ucrainei și familiile acestora, a fost întâmpinat de conducerea Federației. Președintele FMF Leonid Oleinicenco a ținut neapărat să însoțească oaspeții noștri pe tot parcursul zilei cât aceștia s-au aflat în Moldova.

 

Jucătorii latino-americani și europeni și familiile acestora au fost cazați temporar la baza Federației din Vadul lui Vodă. FMF i-a asigurat cu hrană, asistență medicală și transport pentru a face deplasarea în România, de unde urmează să se îndrepte pe calea aerului spre propriile case.