• Support National Team

Feminin (Naționale)

Selecționata WU19 se va reuni în cantonament la Vadul lui Vodă

13 oct 2021 de Maria Teeşanu

Selecționata Moldovei WU19 se va reuni în dimineața zilei de 14 octombrie la Centrul din Vadul lui Vodă în scopul pregătirii pentru preliminariile Campionatului European 2021/22. Tricolorele urmează să efectueze un program intens, ce prevede două antrenamente zilnic, sedințe teoretice și discuții individuale.

Junioarele fac parte din grupa B3, alături de Albania, Andorra și Țara Galilor. Mini-turneul va avea loc în Andorra, iar meciurile sunt programate în perioada 19-25 octombrie 2021.

Antrenoarea Alexandra Bocancea a anunțat lotul pentru aceste partide și a inclus în el 18 jucătoare, dintre care 11 evoluează deja și pentru Naționala feminină a Moldovei. 

Lotul selecționatei WU19 arată astfel:

Portari: Evghenia Dumic (PGU ŞS4-Legia Tiraspol), Daniela Cuțuruba (CS Noroc)

Apărători: Mihaela Burdeniuc (FC Belceanka), Eugenia Railean, Mihaela Catarău, Alina Brînza (tustrei, Agarista - ȘS Anenii Noi), Valeria Vîrlan (FC Maksimum), Anastasia Cernitu (CS Noroc), Francesca Covali (FC Selena Constanța, România)

Mijlocași: Alexandra Osadcii, Adriana Bozul (ambele, PGU ŞS4-Legia Tiraspol), Valeria Tataru, Stela-Aleyna Tez (ambele, Real Succes Chișinău)

Atacanți: Alina Chirica (Agarista CSF Anenii Noi), Iuliana Colnic, Beatrice Cabac (ambele, FC Maksimum), Ana Arhirii (FC Narta-ȘS Drăsliceni), Elina Coceanovschi (FC Belceanka)


Federația Moldovenească de Fotbal informează reprezentanții mass-media despre antrenamentul deschis al echipei WU19 programat cu ocazia meciurilor din cadrul preliminariilor Campionatului European, 2021/22.

Programul de presă include:

Vineri, 15 octombrie
09:00-09-15 -  interviu cu participarea antrenoarei Alexandra Bocancea și a unor jucătoare / CPSM din Vadul lui Vodă
10:00-10:15 - antrenamentul deschis al Naționalei Moldovei WU19 / CPSM din Vadul lui Vodă

Important: Accesul la evenimente va fi posibil doar respectând toate cerințele Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), cu prezentarea unuia din documentele:

- certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;

- rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore;

- concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni);

- act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației.