• Support National Team

Masculin (Competiții)

Retrospectiva anului 2019. Divizia B, Nord

24 ian 2020 de Victor Daghi

*Campionatul Republicii Moldova la fotbal, Divizia B, seria Nord a început pe 27 aprilie şi s-a încheiat pe 26 octombrie 2019.

 

*În 88 de meciuri au fost marcate 372 de goluri, în medie câte 4,2 goluri pe meci. Gazdele au înscris 206 de goluri (55,4%), oaspeţii – 166 (44,6%). Cele mai multe goluri au fost marcate în etapa 18 (31), cele mai puţine – în etapa 8 (9). Am consemnat șase autogoluri.

 

*75 de meciuri s-au încheiat cu victoria unei echipe (+ 2 victorii tehnice), iar 13 partide s-au terminat la egalitate. Gazdele au obţinut 41 de victorii, iar oaspeţii – 34 (+ 2 “tehnice”). Cele mai multe victorii le-au obţinut FC Fălești și FC Edineț (câte 15), în timp ce FC Rezina și Sporting Natalievca - doar câte 3. Intersport, Cruiz Plus și Academia Viitorul au încheiat cele mai multe meciuri la egalitate (câte 4).

 

* Opt jucători au evoluat în toate cele 18 meciuri – Vitalie Dîntu, Daniel Șontea, Alexandru Frunze, Robert Turava, Ion Besarab (toți, FC Fălești), Andrei Beșleaga, Denis Bîzga (ambii, FC Edineț) și Andrei Pegza (Academia Viitorul), însă doar Vitalie Dîntu și Robert Turava au fost prezenți în teren toate cele 1620 de minute.

 

* Serghei Popovici de la FC Edineț, cu 24 goluri marcate, a devenit golgheterul Diviziei B, seria Nord. Urmează Igor Bîzdîga (FC Edineț), cu 19 goluri, și Gheorghe Boghiu (FC Fălești), 14 goluri.

 

* Primul gol al campionatului a fost marcat de Vasile Boldescu de la Inter Soroca, cel de-al 100-lea – de Denis Bîzga (FC Edineț), 200 – Alexandr Crușelnițchii (Intersport Sănătăuca), 300 – Veaceslav Graf (Cruiz Plus), 372 (ultimul) – Vasile Botnaru (Inter Soroca).

 

* Cele mai multe goluri într-un meci (11) au fost marcate la jocul Academia Viitorul - FC Edineț 5-6 (etapa 18).

 

* 27 de partide s-au încheiat cu victoria categorică a uneia dintre echipe, oaspeţii reuşind să se impună în 11 asemenea jocuri. Cele mai multe victorii categorice le-a obţinut FC Edineț – 8. Inter Soroca are la activ cinci asemenea victorii, CF Rîșcani și FC Fălești – câte 3, Sporting Natalievca, Academia Viitorul și FC Pepeni – câte 2, Intersport și Cruiz Plus – câte 1. FC Rezina n-a obținut nicio victorie categorică.
 

* CF Rîșcani a suferit cele mai multe înfrângeri categorice – 7. Urmează: Academia Viitorul (cu cinci asemenea înfrângeri), Sporting și FC Rezina (câte 4), FC Pepeni (3), Intersport (2), Cruiz Plus și Inter Soroca (câte 1). Doar FC Fălești și FC Edineț n-au suferit în sezonul trecut înfrângeri categorice.