• Support National Team

Masculin (Naționale)

Protocolul UEFA privind reluarea meciurilor. Ședință cu jucătorii naționalelor

30 aug 2020 de Ion Buga
GALERIE

În scopul prevenirii și reducerii la minimum a riscului de expunere la COVID-19, UEFA a pregătit un protocol special privind reluarea meciurilor. În toate competițiile sub egida forului european, fiecare club sau echipă națională se obligă să respecte acest protocol care prevede toate măsurile medicale, sanitare şi de igienă care urmează să fie aplicate la organizarea meciurilor.

 

Astfel, UEFA recomandă asociațiilor naționale pregătiri temeinice și o capacitate înaltă de organizare la faţa locului, precum și o cooperare, comportament corespunzător şi înţelegere din partea tuturor grupurilor ţintă implicate în meciuri. 

 

În acest sens, FMF a organizat ședințe de informare cu jucătorii și antrenorii loturilor naționale cu privire la necesitatea respectării celor mai bune practici de igienă, atât în ​​timpul meciurilor, cât şi în viaţa de zi cu zi, dar și a tuturor măsurilor de precauţie prevăzute în acest document. Pentru o mai bună implementare a acestui protocol medical şi operaţional, atât Naționala Moldovei de seniori, cât și cea de tineret vor fi însoțiți de câte un expert medical și un ofițer responsabil de respectarea protocolului UEFA. 

 

Ziua de astăzi pentru ambele selecționate a început cu antrenamentele de dimineață. Iar în această seară este planificată ultima sesiune de pregătire înaintea plecării în Italia și Germania.