• Поддержи национальную сборную

Victorie peste o jumătate de veac

22 iul 2020 de Sandu Grecu

Miercuri, cu Valentin Iacovlev

 

În premieră absolută în acest an evoluează în Divizia Națională formaţia FC Floreşti. Este o echipă care a avut un obiectiv concret – cîştigarea diviziei “A” şi de ce nu şi promovarea în elită. Cu toate că au fost unele probleme organizatorice echipa a demonstrat că nu în zădar a muncit sezonul 2019. Scopul a fost atins.  

 

Dar aceasta nu este prima victorie a unei echipe din Floreşti. Acum 50 de ani formaţia Rubin Floreşri, care reprezenta fabrica de sticlă, a devenit campioană a Moldovei, ce-i drept, între colectivele de la sate. În 1969 a fost cîştigat campionatul Asociaţiei Sportive Benevole (Voluntare) “Kolhoznicul”, competiţie ce a avut loc în cadtul ediţiei a treia a jocurilor sportivilor de la sate.

 

Floreştenii au evoluat în seria a treia, în care jucau colectivele din nordul ţării. În cele 14 partide disputate în perioada aprilie-august Rubin a învins în zece şi a cedat în patru şi cu 20 de puncte s-a plasat pe locul doi. Din cele patru serii cu 31 de echipe primele două se calificau în turneul final.

 

Cele patru înfrîngeri au fost înregistrate cu Prometeu Glodeni 1-2 şi 0-3, care a ocupat prima treaptă a clasamentului şi cu echipa ATB-5 (Baza de transport Auto) din Lipcani 1-2 acasă şi 1-2 în deplasare. În rest au fost victorii. 3-1 şi 4-2 cu Bytovik Rîşcani, 2-1 şi +:- (neprezentare) cu echipa fabricii de zahăr din Drochia, 4-0 şi 3-1 cu Mejkolhozstroi Edineţ, 4-0 şi +:- (neprezentare) cu echipa sovhozului tehnicum din Ţaul (în prezent colegiul agricol), 4-1 şi 21-0 cu Zvezda Racoveţ, raionul Soroca. Acest scor a fost cel mai mare înregistrat în serie şi în tot campionatul asociaţiei.

 

Seria a III-a. Clasament. 

Loc.           EchipaJV E ÎGolPct

1.

Prometeu      Glodeni

14

12

1

1

40-10

25

2.

Rubin            Florești

14

10

0

4

48-15

20

3.

ATB-5          Lipcani

14

9

1

4

20-15

19

4.

Bîtovik          Rîșcani

14

6

3

5

19-18

15

5.

F-ca de zahăr Drochia

14

6

1

7

31-20

13

6.

Mejkolhozstroi   Edineț

14

3

4

7

22-27

10

7.

s-z tehnicum Țaul,  Dondușeni

14

3

0

11

7-33

6

8.

Zvezda     Racoveț, Soroca

14

2

0

12

9-58

4

 

”Prometeu” avea un lot mai omogen, cu jucători care mai tîrziu au stat la baza cunoscutei formaţii Grănicerul, multiplă campioană a republicii: Iurie Prominschi, Vladimir Povstanschi, Nicolae Buza, Iurie Evsteev, Oleg Maistrenco…

 

”Rubin” avea un lot mai tînăr, dar ambiţios. Plus la aceasta turneul final al competiţiei urma să se desfăşoare la Floreşti, iar acasă, cum se zice, şi pereţii te ajută. Prometeu a primit mai puţine goluri, Rubin a înscris cele mai multe. Meciurile în serii au finişat la începutul lunii august.

 

La 18 august, pe stadionul orăşenesc din Floreşti, a fost dat startul meciurilor finale. Cele opt competitoare au format două grupe. În prima au jucat Kolos Călăraşi, Prometeu Glodeni, Biruinţa Cojuşna (raionul Străşeni) şi Rapid Cărpineni (raionul Kotovsk, astăzi Hîncești).

În această ordine s-au şi clasat aceste echipe. Echipa din Călăraşi a învins în toate cele trei meciuri cu scorul general de 12-2.

 

În seria a II-a au jucat Rubin Floreşti, Urojai Tiraspol, Temp Voroncovo (r-nul Rîbniţa) şi a sovhzului Ghigant (raionul Vulcăneşti).

În prima etapă a turneului final Rubin a întîlnit echipa Temp Voroncovo. Cu circa 800 de spectatori în tribune şi conduşi de arbitrul Fonica Marcov din Bălţi, fotbaliştii ambelor echipe au demonstrat un joc defensiv. Miza partidei de debut era mare.  

Doar în repriza secundă gazdele au reuşit prin Leonid Levcenko golul care le-a adus primele două puncte.  

 

A doua zi, la 19 august „sticlarii” au avut ca adversari pe fotbaliştii din sudul republicii. Formaţia sovhozului Ghigant nu a ţinut piept atacurilor gazdelor care au trimis de patru ori mingea în poarta pe care o apăra Dzeban, spre satisfacţia celor 1000 de spectatori din tribune... 4-0 era o victorie concludentă care i-a apropiat pe cei din Floreşri la un pas de meciul final. Golurile au fost marcate de Serghei Popovici, căpitanul echipei (două goluri), Gheorghe Chetrari şi Leonid Levcenco.  

 

Aşa cum Urojai a pierdut un punct în prima etapă cu Ghigant, scor 2-2, Rubin avea nevoie în ultimul meci de o egalitate.

Peste 1000 de susţinători ai floreştenilor au asistat la 21 august la derbiul Rubin – Urojai, unde se decidea cine va juca finala. În prima repriză Nicolai Loşcinin deschide scorul. În partea a doua a meciului Serghei Popovici măreşte avantajul la 2-0. Scorul final a fost de 3-1, golul de onoare al tiraspolenilor fiind marcat de Evghenie Dimitropolo, fotbalist cu experienţă, care a jucat la Moldova Chişinău în Liga superioară a fotbalului sovietic, apoi la Pişcevik, Luceafărul Tiraspol în campionatul URSS, divizia „B”.

 

În prima grupă învingătoare a devenit echipa Kolos Călăraşi, care cîştigat ca şi Rubin toate cele trei partide.

 

Meciul final s-a jucat la 23 august pe stadionul orăşănesc Floreşti, cu tribuna plină. A condus întîlnirea unul din cei mai buni arbitri moldoveni, Vladimir Millanco. Rubin a intrat pe teren în următoarea componenţă:  

Miron Slivca – Serghei Moldovan, Ivan Pînzari, Victor Savin – Nicolae Loșcinin, Gheorghe Chetrari – Nicolae Glazunov, Panteleimon Cegurean, Serghei Popovici, Leonid Levcenko, Dementiev.  

Meciul final a fost dramatic. Cele 90 de minute s-au terminat la egalitate 2-2. Au urmat prelungirile care au adus trofeul la Florești.  

Ivan Pînzari, Gheorghe Chetrari, Panteleimon Cegurean şi Serghei Popovici au înscris cele patru goluri pentru Rubin. La  formaţia din Călăraşi s-a remarcat de două ori Potrîmba şi o reuşită şi-a trecut-o în cont Mozgalin

   

                           RUBIN Florești – KOLOS Călărași 4-3 (2-1, 0-1, 2-1)  

 

Pe locul trei s-au clasat fotbaliștii din Glodeni, care au învins în finala mică echipa raionului Tiraspol cu 1-0.

Cel mai bun atacant al turneului a fost desemnat Leonid Levcenko de la echipa gazdă.

 

Fotografia de mai jos este din arhiva personală a lui Vitalie Ivanes, un veteran al fotbalului din Floreşti, care în acel an evolua la echipa de juniori a floreştenilor. Peste trei ani a jucat şi el în campionatul ASB Kolhoznicul pentru echipa Institutului Agricol, unde îşi făcea studiile. În 1972 a jucat finala mică cu echipa MSU Edineţ, pe care studenţii au cîştigat-o cu 3-0, unul din goluri fiind marcat de Vitalie.

În primăvara aceluiaşi an a fost pe teren în finala turneului pentru Cupa “Iurie Gagarin” unde studenţii au cedat echipei Kolos Slobozia.

Avea porecla George Best.

Serviciul militar l-a început la echipa de club SKA Odesa, de unde a fost trimis la o altă echipă militară Zvezda Ewpatoria, unde a jucat la întîetatea regiunii Crimea împreună cu Serghei Cecalin. A ajuns la clubul militar datorită lui Vladimir Ţincler, care l-a recomandat antrenorilor din Odesa.  Şi astăzi ţine minte derbiurile cu Avangard Simferopol, Metallist Sevastopol, Kristall Feodosia.

S-a întors la baştină şi a jucat la Floreşti, cît şi pentru alte echipe în campionatul republicii. A participat la turneele  veteranlor.

 

Descriere poză: Rîndul de jos de la stînga la dreapta: Vasile Carauş (1947),  Ion Chetrari (1943), Ion Pînzari (1941), Gheorghe Chetrari (1941), Serghei Popovici (1942, căpitanul echipei), Serghei Modovan (1949), Evghenie Gheicean (1952, cel mai tînăr jucător de la Rubin),  

Rîndul de sus: Nikolay Glazunov (militar, din unitatea militară dezlocată la Floreşti, jucase la Cernomorets Odesa, juniori), Panteleimon Cegurean (1949), Leonid Levcenco (militar, din unitatea militară dezlocată la Floreşti, jucase la Cernomorets Odesa, juniori), Valeriu Bruma (1951), Dementiev (1949, militar, din unitatea militară dezlocată la Floreşti), Mihail Ceban (1943), militar, din unitatea militară dezlocată la Floreşti), Victor Savin (1945), Nicolae Loşcinin (1947), Ion Leşan (1951, portatul de rezervă), Petru Cobîlean –preşedintele ASB Kolhoznicul din raionul Floreşti. Miron Slivca, portarul de bază al formaţiei nu a dovedit să vină în faţa aparatului de fotografiat (s-a reţinut în vestiar).  

 

Echipa avea suporteri înflăcăraţi. Unul dun ei, Iacob Dobrovolschi, nu lipsea de la niciun meci de acasă şi rar cînd lipsea şi la cele din deplasare.

Din această echipă doar Serghei Popovici s-a dedicat total sportului, devenind antrenor la Şcoala Sportivă din localitate.

Unii din aceşti fotbalişti au fost prezenţi la mai multe ediţii ale jocurilor sportivilor de la sate: Victor Savin, Ivan Pînzari, Serghei Popovici, Gheorghe Chetrari, Nicolae Loşcinin, Panteleimon Cegurean, Serghei Moldovan.  

 

Serghei Popovici şi Gheorghe Ghetrari au fost în lot şi au intrat pe teren la trei ediţii ale jocurilor sportivilor de la sate: 1967, 1968, 1969 (din totalul de şapte ediţii).

Gheorghe Chetrari, Victor Savin, Ivan Pânzari, Valeriu Bruma au mai jucat cu echipa în campionatul RSSM divizia secundă începînd cu anul 1970, cînd campioana ASB Kolhozncul a primit dreptul să evolueze în campionatul Moldovei.  

 

Majoritatea fotbaliștilor erau originari din Floreşti. Şi astăzi ei îşi amitesc cu plăcere de acea victorie. Au organizat pe parcursul anilor meciuri ale veteranilor cu tinerii fotbalişti şi cu echipe de veterani din alte localităţi la jubileele veteranilor sau în memoria celor care astăzi sunt decedaţi: Vasile Carauş, fraţii Gheorghe şi Mihail Chetrari, Ivan Pînzari, Serghei Popovici, Serghei Moldovan, Valeriu Brumă.  

 

Ultimul asemenea meci, dedicat lui Ion Rusu, a avut loc la 15 mai 2019 cu echipa veteranilor din Grătieşti, terminat cu victoria oaspeților cu scorul de 1-0.

Ion Rusu, născut în 1949 și-a sărbătorit aniversarea de 70 de ani. A activat ca fotbalist şi antrenor între anii 1967-1995. A evoluat la Rubin Florești și echipa gospodăriei agricole “Mir” Vărvăreuca.  

Echipa gospodării agricole “Mir” Vărvăreuca a ajuns în 1967 pînă în finala Cupei republicane pentru sportivii de la sate “Spicul de Aur”, unde a cedat pe stadionul din Sîngerei titratei formații a gospodăriei agricole “Lenin” din Edineț.