• Support National Team

Open Fun Football Schools

Webinar OFFS. Planuri și obiective ale proiectului pentru viitorul apropiat

06 iun 2020 de Ion Buga
GALERIE
Proiectul OFFS, la 15 ani de activitate

 

Echipa proiectului Open Fun Football Schools Moldova a organizat un webinar cu participarea instructorilor, liderilor tehnici, liderilor poliției, antrenorilor voluntari.

 

În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte organizatorice ce țin de reluarea activităților din cadrul proiectului în timpul apropiat, amânate din cauza crizei de coronavirus.

 

Svetlana Patraș, coordonatorul proiectului, a prezentat mai multe informații actuale în contextul măsurilor aplicabile pentru reducerea răspândirii infecției Covid-19. De asemenea, Svetlana Patraș s-a referit la noua platformă Online Virtual Club House, care va oferi posibilitatea copiilor, antrenorilor și părinților să facă cunoștință cu fotbalul, să studieze și să joace fotbal sau turnee în regim online. La fel, au fost discutate detalii privind perspectivele dezvoltării proiectului pentru perioada 2021-2024, prin implicarea unui număr cât mai mare de tineri.

 

Ruslana Pădureț, ofițer principal al Secției siguranță minori a Direcției ordine publică al Inspectoratului național de securitate publică a IGP, a vorbit despre importanța protecției copilului, unul din noile obiective ale proiectului Open Fun Football Schools. În acest sens, Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliției prin intermediul programului special Sport – Şcoală – Poliţie își propune organizarea și implementarea unor acțiuni orientate spre implicarea copiilor în activități cultural-sportive. Pentru asigurarea protecției copilului, angajații poliției vor coopera cu specialiști din cadrul administrațiilor publice locale, autorităților tutelare, instituțiile de învățământ și lucrătorii medicali.

 

În același context, asistentul social, Diana Sîrbu, a prezentat participanților detalii despre serviciul de asistență telefonică gratuită pentru copii (116 111). Acesta a fost lansat în iunie 2014 și are scopul de a proteja copiii împotriva oricărei forme de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz.

 

Natalia Ceban, inspector federal FMF responsabil de dezvoltarea fotbalului feminin, s-a referit la noile proiecte ale structurilor internaționale. Este vorba de un program special pentru fetele între 5-8 ani - Playmakers - elaborat de UEFA în colaborare cu una din cele mai mari companii de producție cinematografică din lume, Disney. Folosind mișcarea și imaginația, copiii vor putea imita personajele favorite în diferite activități distractive de care se pot bucura întreaga familie acasă.

 

La eveniment au mai participat Serghei Butelschi, director tehnic FMF, Hanne Lund Madsen, coordonator de program la CCPA/OFFS  din Danemarca, Victor Mardari, asistent al coordonatorului proiectului OFFS în Moldova, Daniela Vidaicu, coordonator naţional de programe din cadrul Ambasadei Suediei în Moldova, Neli Lelenco, șefa Direcției Ordine Publică al Inspectoratului național de securitate publică, comisar-șef.

 

Proiectul CCPA/OFFS este implementat în ţara noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF deja de 15 ani, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistențe metodice şi tehnice asociațiilor, cluburilor şi școlilor de fotbal.