Feminin (Naționale)

Angela Toma este una dintre figurile emblematice ale fotbalului feminin din Moldova, fiind prima femeie care a obținut titlul de cea mai bună jucătoare a Moldovei (1999). Cu o carieră impresionantă și o pasiune nemărginită pentru acest sport, Angela a demonstrat de-a lungul timpului că ambiția și perseverența pot depăși multe obstacole. A început să joace fotbal în anul 1990, într-o perioadă în care echipa Codru Chișinău (ulterior, Constructorul Chișinău), era deja formată. La acea vreme, lucra la o uzină din capitală, unde a participat la o competiție de fotbal la serviciu. A câștigat atunci primul loc, iar talentul său a fost remarcat imediat de un coleg de muncă, Vladimir Ninicu, care era al doilea antrenor al echipei Codru. El o recomandase antrenorului principal, Evgheni Pusicov. Acesta îl asigura că Angela este o „fată bună și tare pricepută”. După jumătate de an de insistențe, ea a decis să meargă la un antrenament și de atunci s-a dedicat complet fotbalului. Primul său meci a fost un amical cu băieții de la școala sportivă, unde a reușit să marcheze chiar două goluri. Fetele din echipă nu au stat mult pe gânduri și i-au spus: „E de-a noastră! Nu trebuie să o învățăm nimic, știe deja totul.”

Angela Toma își amintește cu mândrie de perioada când echipa sa, Codru Chișinău, era una dintre cele mai bune din URSS, ocupând locul 7 în clasament. „Moldova noastră mică, dar avea fete foarte bune”, spune ea, enumerând cu drag numele unor colege de echipă remarcabile: Natalia Bunduchi, Lena Cara, Lena Turcan, Valentina Turcan, Lilia Grizo și Elena Calomîțova. „Aveam rezultate foarte frumoase, dar era greu să ne antrenăm. Începuturile mereu au fost dificile. Fetele din echipă mi-au povestit că și prima minge a fost procurată din banii obținuți din reciclarea sticlelor, cum se făcea pe vremuri. Nu aveam nici teren propriu, vestiare nici vorbă.”, povestește ea, amintindu-și dificultățile din acea vreme. „Noroc că era școala nr. 26 prin preajmă, unde aveam un vestiar și apă caldă. Dar terenurile erau greu de găsit, iar sărmanul Evgheni Pusicov, Domnul să-l ierte, se străduia să găsească mereu bani și resurse pentru noi”. În ciuda condițiilor dificile, echipa era foarte disciplinată și dedicată. „Aveam joia cros, bazin și saună. Era greu, dar nu cedam.”, adaugă Angela Toma.

„Aveam câte două antrenamente pe zi. Veneam cu o oră înainte, ne schimbam repede și începeam cu o oră de pregătire înainte de antrenamentul propriu-zis, care dura încă două ore”, povestește ea. 

Uneori nici nu apucam să ne schimbăm, pentru că trebuia să mergem la următorul antrenament. Știam că trebuie să muncim dacă vrem performanță.”, menționează Angela Toma.

Datorită succeselor înregistrate, echipa a crescut și participa tot mai mult în competițiile internaționale. „Ziua când ne-a anunțat că avem deja autocarul nostru cu care vom merge la competiții a fost una plină de emoții. Evgheni Pusicov ne-a spus atunci: „Haideti, haideți, acum aveți și autobuzul vostru!.”, își amintește jucătoarea. „Datoria noastră era doar să ne antrenăm și să venim la antrenamente cu suflet și forță. Aveam echipament, un meniu alimentar asigurat zilnic și condiții pentru antrenamente.”, mai susține ea.

Angela Toma îl descrie pe Evgheni Pusicov ca pe un antrenor extraordinar, dedicat și exigent. „El trăia pentru fotbal. El respira prin fotbal. Suna și noaptea, și ziua, gândindu-se la cum să îmbunătățească performanțele echipei. Îi ziceam mereu că „Maximovici, facem cum spuneți.” 

Angela Toma recunoaște că „Evgheni Pusicov era un antrenor nemaipomenit. El a pus bazele a ceea ce am devenit noi și unde am ajuns ca echipă, dar și fotbalului feminin din Moldova”. 

 

Când a aflat că a fost desemnată cea mai bună fotbalistă a Moldovei în 1999, Angela Toma nu credea că i s-a întâmplat cu adevărat acest lucru. „Când mi-a spus Evgheni Pusicov m-a mirat. Am zis: „Wow, mulțumesc mult!’”, își amintește ea cu emoție. „A fost foarte plăcut să vezi că eforturile tale sunt răsplătite”, spune Angela Toma.

Familia ei a reacționat cu mândrie, deși inițial nu o susținuse în decizia de a juca fotbal. 

Mama îmi tot repeta mereu: „În loc să înveți ceva, alergi după minge!’”, povestește Angela. Dar ea a insistat, spunându-i: „Eu vreau, mie îmi place. Mă duc și punctum.

Recunoaște că nu are studii superioare, absolvind doar 10 clase, deoarece fotbalul a devenit prioritatea ei. În 1992, a plecat la Kiev, unde a jucat până în 1995. Apoi, după ce l-a născut fiul ei, Dan, care acum are 30 de ani, și-a continuat cariera, luându-l adesea cu ea peste tot. „Îmi era greu, dar îl puneam în spate și mergeam cu el la antrenamente”. 

Sărmanul Evgheni Pusicov nu putea urmări meciurile noastre cum se petreceau, pentru că stătea cu copiii noștri. Dar la final de partide ne spunea: „Ați alergat, ați câștigat, hai acasă. Bravo!’”, își amintește ea cu drag.

Angela Toma are doar un regret: cât de repede trece timpul și cât de repede cresc copiii. „Când te uiți în urmă, realizezi cum au trecut anii”, spune ea cu nostalgie. Își amintește de perioadele când trebuia să plece la cantonamente sau la meciuri peste hotare, iar soțul ei o întreba mereu: „Cu cine lași copilul?” Ea răspundea: „Echipa are nevoie de mine, cum să pot eu să o dezamăgesc?”, și astfel, Dan rămânea cu bunica pentru 8-10 zile. „Când reveneam, el întreba mereu: „Mama, ce mi-ai adus?” și începea să caute în geantă”, povestește Angela cu un zâmbet. Acum, când Dan este mare, își amintește și el de acele momente.

Una dintre cele mai mari emoții, Angela Toma le avea când ieșea pe terenul stadionului Dinamo, unde tribunele erau pline de suporteri care veneau să le susțină echipa Codru. Atmosfera era uimitoare, iar ziarele scriau despre performanțele echipei sale. Acea perioadă a fost una specială pentru ea. „Poate era mai interesant atunci decât acum”, reflectă Angela, sugerând că fotbalul din acele vremuri avea un farmec aparte, dificil de regăsit în prezent.

Angela a avut și oportunități de a juca în străinătate, inclusiv în România, la Arad. „Am primit solicitări să joc acolo, dar am refuzat pentru că Dan era mic.”, explică ea. Deși i s-a oferit sprijin pentru găsirea unei grădinițe, Angela a ales să rămână în Moldova, prioritizându-și familia. „Copilul este mai scump”, spune ea cu convingere. A continuat să joace pentru echipa sa, apoi o perioadă la Anenii Noi, unde a câștigat trofee și a participat în Liga Campionilor. Deși fetele din echipă erau din Anenii Noi și locuiau în preajmă, ea venea zilnic de la Chișinău cu Dan pentru ca să se antreneze. „Vineri, însă, îl luam pe Dan și stăteam acolo până duminică seara, când ne întorceam înapoi la Chișinău.”, spune ea.

A fost o perioadă interesantă, de neuitat. Deseori îmi amintesc de acele vremuri și, dacă aș putea întoarce timpul înapoi, nu aș schimba nimic. Absolut nimic”, încheie ea cu nostalgie și mândrie.

Când este vreun meci la Zimbru, mă sună Ludmila Caraman, jucătoarea Agaristei: „Știi că este meci la Zimbru, nu vrei să vii? Eu mereu veneam după lucru, sâmbătă sau duminică. Dacă Dan era acasă, îl luam și pe el, și pe Lena Cara și mergeam să susținem fetele noastre, când aveam posibilitatea”, povestește ea.

Reflectând asupra carierei sale și a succeselor din prezent ale fetelor tinere, Angela le transmite un mesaj plin de înțelepciune: 

„Așa dori fetelor multă baftă și stăruință! Fără muncă nu faci nimic. Dacă ai talent, dar nu muncești, nu obții ceea ce îți dorești.”

Ea își exprimă admirația pentru generațiile noi de fotbaliste: „Acum sunt multe fete tinere, nu le cunosc pe toate, dar sunt mândră că joacă peste hotare și sunt chemate la selecționată. Mă bucur pentru ele și le urmăresc când vin să le văd.”

Angela Toma este mândră pentru faptul că a avut ocazia să joace alături de atâtea jucătoare talentate în echipa Moldovei. Pentru ea, fotbalul a fost și este mai mult decât un sport – a fost o modalitate de a crea legături puternice și de a menține prietenii. „Fotbalul ne-a unit, comunicăm și în prezent și am rămas prietene foarte bune, chiar dacă nu mai jucăm împreună.” 

„Mi-am încheiat cariera sportivă în jurul vârstei de 40 de ani, era prin 2012. Habar nu aveți cum aștept acum meciurile, cu fostele jucătoare de fotbal, care sunt organizate tradițional de FMF. Să joc, să alerg, nu am răbdare”, spune ea cu entuziasm. Recent, a participat la turneul dedicat lui Evgheni Pusicov, unde a câștigat cupa. „Am simțit o ușoară durere la picior, dar nu-i nimic, până la vară trece, iar la următorul turneu voi fi gata”, adaugă ea cu optimism.