• Поддержи национальную сборную

Nicolaescu, al 5-lea gol pentru Heerenveen

09 dec 2024 de Sandu Grecu

Internaționalul moldovean Ion Nicolaescu marchează din nou în campionatul Olandei, după o pauză de aproape 3 luni. Atacantul moldovean a deschis scorul din penalty pentru Heerenveen în minutul 85, în meciul din etapa a 15-a din Eredivisie, contra formației Willem II. Meciul din deplasare s-a încheiat cu victoria echipei lui ”Nico”, scor 2-1. Pentru Nicolaescu acesta a fost al 4-lea gol marcat în Eredivisie în acest sezon. Atacantul nostru mai are o reușită în Cupa Olandei. 

  

După această victorie, Heerenveen ocupă locul 10 din 18 formații în campionatul Țărilor de Jos, cu 18 puncte la activ. 

 

Ion Nicolaescu a semnat un contract pe 3 ani cu echipa SC Heerenveen în vara anului 2023. 

 

Pentru naționala Moldovei, Nicolaescu evoluează din anul 2018, iar de atunci a disputat 49 de meciuri și a marcat 16 goluri, fiind golgheterul all-time al tricolorilor. El a fost desemnat ”Fotbalistul anului 2023” în Moldova.