• Support National Team

Grassroots Week. Elena Subbotina

26 sep 2024 de Svetlana Tataru

Săptămâna aceasta se desfășoară UEFA Grassroots Week, o inițiativă anuală organizată de UEFA și FMF pentru a promova fotbalul de bază (grassroots football) și a valorilor acestuia. Astfel, prin intermediul Federației Moldovenești de Fotbal, în Republica Moldova sunt organizate diverse activități și evenimente care încurajează practicarea sportului și a fotbalului în special. Canalele media ale FMF vor prezenta în fiecare zi câte un nume cunoscut din comunitatea fotbalistică din Republica Moldova, care a evoluat de la fotbalul amator până la cel de performanță. Eroina zilei de astăzi este Elena Subbotina, selecționera naționalelor de fotbal feminin WU17 și WU16.

 

Născută la Chișinău, Elena Subbotina este una dintre numele emblematice ale fotbalului feminin din Republica Moldova. Parcursul său remarcabil, atât ca jucătoare, cât și ca antrenoare, o plasează în centrul dezvoltării acestui sport la nivel național. 

 

Elena a debutat în fotbalul feminin la echipa Narta Chișinău în 2005, unde a evoluat până în 2009, contribuind la dominarea competițiilor interne. De-a lungul acestor ani, Subbotina și-a adjudecat titlul de campioană a Moldovei de cinci ori consecutiv (2006-2010) și a câștigat de patru ori Cupa Moldovei (2006-2009). În 2009, a făcut o scurtă trecere la Goleador ȘȘ-11 Chișinău, urmată de un transfer la Roma Calfa în 2010, unde a jucat până în 2011. Ultima sa aventură pe teren a fost la LTPS-2 Chișinău, unde a evoluat între 2012 și 2017.

 

După ce a încheiat cariera de jucătoare, Elena a făcut tranziția spre antrenorat, continuând să inspire și să formeze viitoarele generații de fotbaliste. În 2015, a devenit antrenoare secundă a selecționatei WU19 a Moldovei, iar în 2016 a ocupat aceeași poziție la echipa WU17. Între 2016 și 2018, a preluat selecționata WU15, unde a început să construiască viitorul fotbalului feminin din țară.

 

Licența de antrenor A Elite Youth UEFA, obținută în 2020, îi consolidează poziția în elita antrenorilor de fotbal din Moldova, fiind una dintre cele mai bine pregătite tehnic antrenoare din țară. Din 2017, Subbotina a preluat conducerea echipei WU17 a Moldovei, unde continuă să formeze tinerele talentate și să contribuie la creșterea nivelului fotbalului feminin.