• Support National Team

International

Artiom Litveacov, campion al Libanului cu Nejmeh SC

01 iul 2024 de Reporter FMF
GALERIE

Fundașul moldovean, Artiom Litveacov scrie istorie în campionatul Libanului după ce și-a adjudecat titlul de campion alături de echipa Nejmeh SC, în sezonul 2023/24. 

 

În ultima etapă a competiției, Nejmeh SC a înfruntat echipa de pe primul loc, Al Ansar. Litveacov a fost integralist în acest meci și a reușit să marcheze un gol în minutul 89, însă a fost anulat după intervenția VAR. Totuși, partida s-a încheiat cu scorul de 2:1, după ce echipa lui Artiom Litveacov a marcat golul victoriei în minutul 90+5.

 

Este al nouălea titlul pentru Nejmeh SC în prima ligă valorică libaneză, ultimul fiind luat în 2013/14. Datorită acestei reușite, Nejmeh SC va reprezenta Libanul în Liga Campionilor Asiei. 

 

Artiom Litveacov are 27 de ani și este originar din satul Blijnii Hutor, municipiul Tiraspol. Este discipol al Academiei FC Sheriff. El a evoluat pentru Dinamo Auto Tiraspol (2014-2015, 2020-2021), Speranța Nisporeni (2016), FC Tighina (2016-2019), FK Andijon, Uzbekistan (2020) și Sfîntul Gheorghe Suruceni (2021-2022). În anul 2019 a devenit cel mai bun golgheter în Divizia A, cu 30 de goluri. Cu Sfîntul Gheorghe a devenit câștigător al Supercupei Moldovei (2021) și finalist al Cupei Moldovei (2022). Artiom a jucat și în campionatul Belarusului pentru Dinamo Brest, din martie 2023 până în februarie 2024.

 

FMF îl felicită pe Artiom Litveacov pentru această realizare remarcabilă și îi dorește succes în continuare și performanțe notabile în cariera sa de fotbalist.

 

foto: Nejmeh SC/ Facebook