• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Ivan Danilianț, la 70 de ani!

20 feb 2023 de Victor Daghi
GALERIE

Fostul jucător al echipei Nistru Chișinău, fostul selecționer și director sportiv al FMF, Ivan Danilianț, împlinește astăzi frumoasa și onorabila vârstă de 70 de ani! 

 

Cu această ocazie, Federația Moldovenească de Fotbal îi urează omagiatului multă sănătate, bucurii de la cei dragi și succese în toate activitățile pe care le întreprinde pentru dezvoltarea fotbalului nostru. 

 

În această zi deosebită vă mulțumim că sunteți alături de fotbalul moldovenesc și ne ajutați să îl promovăm și să-l dezvoltăm. 

 

La mulți ani, Ivan Danilianț!!! 

 

Ivan Danilianț s-a născut pe 20 februarie 1953, în orașul Așhabad, Turkmenistan.

 

În perioada 1977-81 a jucat la Nistru Chișinău 133 de meciuri și a marcat 2 goluri. Are 2 meciuri bifate și pentru selecționata RSSM. În perioada 1984-85 a pregătit Zarea Bălți. În 1986 a revenit la Nistru în calitate de antrenor, apoi în anul următor s-a transferat la Tiras Tiraspol pe care a pregătit-o până în 1991. Între anii 1991 și 1997 a antrenat echipe de juniori la clubul Klagenfurt (Austria).

 

Ivan Danilianț a fost al treilea selecționer din istoria Naționalei Moldovei. Pe parcursul a doi ani (1998-99), în 14 meciuri, tricolorii au obținut 2 victorii, 7 egalități și au suferit 5 înfrângeri.

 

Meciuri memorabile sub comanda lui Ivan Danilianț: Moldova – România 0-0 (23.09.1998, amical), Irlanda de Nord – Moldova 2-2 (18.11.1998, prel. EURO-2000), Malta – Moldova 0-2 (10.03.1999, amical), Moldova – Irlanda de Nord 0-0 (31.03.1999, prel. EURO-2000), Moldova – Finlanda 0-0 (09.06.1999, prel. EURO-2000), Ungaria – Moldova 1-1 (18.08.1999, amical), Moldova – Turcia 1-1 (08.09.1999, prel. EURO-2000).

 

Apoi, în sezonul 2000/01 a antrenat Sheriff Tiraspol. Din 2001 până în 2006 a fost director sportiv la echipa Klagenfurt (Austria). După ce în anul 2006 a pus bazele Școlii federale de antrenori, în 2009 a plecat în Rusia, unde a activat în echipa tehnicianului Kurban Berdîev la Rubin Kazan, apoi la FC Rostov și din nou la Rubin Kazan.  

 

Ivan Danilianț a revenit, pe 29 februarie 2020, la FMF, în calitate de director sportiv, și a lucrat în această funcție până în ianuarie 2022. În perioada ianuarie-iunie 2022 a fost antrenor la Kairat Alma-Ata, Kazahstan.