• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Under 16. Declarațiile selecționerului Andrei Radiola, înaintea Turneului de Dezvoltare UEFA 2025 din Moldova

13 apr 2025 de Serghei Cipilencu

Selecționata U16 a Moldovei se află în plină perioadă de pregătire pentru meciurile din cadrul Turneului de Dezvoltare UEFA, ediția 2025. Înaintea startului competiției internaționale, care se va desfășura în Republica Moldova în perioada 14–19 aprilie, pe stadionul Zimbru din Chișinău și pe arena Centrului de Pregătire al Selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă, selecționerul Andrei Radiola a oferit o declarație oficială pentru site-ul fmf.md.

 

„Intrăm în acest turneu cu multă încredere și motivație. Este o competiție importantă pentru noi, în care avem oportunitatea să evaluăm nivelul actual al echipei și să vedem cât de aproape suntem de obiectivele noastre. Totodată, punem accent pe formarea unui stil de joc calitativ, care să contribuie la dezvoltarea individuală a tinerilor fotbaliști și să-i pregătească pentru pașii următori în carieră, inclusiv pentru echipa națională de seniori. Înaintea turneului am avut un cantonament de 5 zile, în care am lucrat intens atât din punct de vedere tactic, cât și mental. Pot spune cu încredere că avem o echipă unită, formată din jucători talentați, dornici să arate ce pot pe teren. Ne așteaptă adversari puternici – Georgia, Estonia și Azerbaidjan – echipe bine organizate, cu calități distincte. Le tratăm cu tot respectul și suntem convinși că vom avea parte de meciuri echilibrate, într-un turneu care, cu siguranță, va contribui la creșterea și maturizarea băieților noștri.”  a declarat selecționerul naționalei de juniori Andrei Radiola.   

 

Vezi Lotul Moldovei pentru Turneul de Dezvoltare UEFA, ediția 2025 (clic)

 

Programul meciurilor pentru Turneul de Dezvoltare UEFA, ediția 2025

14 aprilie 

Ora 11:00. Georgia - Estonia. CPSM, Vadul lui Vodă

Ora 14:30. MOLDOVA - Azerbaidjan. Stadionul Zimbru, Chișinău

16 aprilie

Ora 11:00. Azerbaidjan - Georgia. CPSM, Vadul lui Vodă

Ora 14:30. Estonia - MOLDOVA. Stadionul Zimbru, Chișinău 

19 aprilie

Ora 11:00. Estonia - Azerbaidjna. CPSM, Vadul lui Vodă

Ora 14:30. MOLDOVA - Georgia. Stadionul Zimbru, Chișinău


Citește și...

U16. Moldova va găzdui Turneul de Dezvoltare UEFA 2025. Programul meciurilor

U16. Juniorii convocați pentru Turneul de Dezvoltare UEFA 2025 găzduit de Moldova

Under 16. Turneul de Dezvoltare UEFA 2025 începe luni, 14 aprilie