• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

Serghei Cleșcenco continuă la cârma Naționalei Moldovei

31 dec 2024 de Svetlana Tataru

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a anunțat că Serghei Cleșcenco rămâne selecționerul echipei naționale a Moldovei. Cleșcenco, aflat la cârma naționalei din 2021, va conduce echipa în preliminariile Campionatului Mondial. De menționat că sub timona lui Serghei Cleșcenco, Naționala Moldovei a câștigat Grupei D2 din Liga Națiunilor UEFA, cu 9 puncte, ceea ce a permis selecționatei noastre să promoveze în Liga C. Totodată, Serghei Cleșcenco, pentru al doilea an consecutiv, își menține titlul de primul selecționer al Moldovei cu un bilanț pozitiv. În 2024, tricolorii au înregistrat 6 victorii și 2 remize în cele 10 meciuri jucate, cu un golaveraj de 15-9. Anterior, în 2023, naționala Moldovei a jucat 16 meciuri, cu 7 victorii, 5 egalități, 4 înfrângeri, golaveraj 19-18.

 

Rezultatele din 2024 sunt următoarele:

Macedonia de Nord - MOLDOVA 1-1 (amical)

MOLDOVA  - Insulele Cayman 4-0 (amical)

MOLDOVA  - Cipru 3-2 (amical)

MOLDOVA  - Ucraina 0-4 (amical)

MOLDOVA - Malta 2-0 (LN 2024/25)

MOLDOVA  - San Marino 1-0 (amical)

MOLDOVA  - Andorra 2-0 (LN 2024/25)

Malta - MOLDOVA 1-0 (LN 2024/25)

Andorra - MOLDOVA 0-1 (LN 2024/25)

Gibraltar - MOLDOVA 1-1 (amical)

 

În acest an au fost marcate un număr de 15 goluri:

15 goluri - anul 2024 - 10 meciuri - antrenor Serghei Cleșcenco

19 goluri - anul 2023 - 12 meciuri - antrenor Serghei Cleșcenco

15 goluri - anul 2022 - 12 meciuri - antrenor Serghei Cleșcenco

15 goluri - anul 2013 - 10 meciuri - antrenor Ion Caras

13 goluri - anul 2009 - 10 meciuri - Igor Dobrovolski

12 goluri - anul 2007 - 10 meciuri - Igor Dobrovolski

12 goluri - anul 2014 - 12 meciuri - Ion Caras & Alexandru Curteian

 

Serghei Cleșcenco s-a născut pe 20 mai 1972 la Criuleni.  

Cariera de jucător: Zimbru Chișinău (1990-1995, 1997-1999, 2004-2005, 167 meciuri, 66 goluri), Spartak Oriol, Rusia (1990, 14 meciuri, 1 gol), Go Ahead Eagles, Olanda (1995-1997, 62 meciuri, 9 goluri), Zenit St. Petersburg, Rusia (1998, 6 meciuri), Maccabi Haifa, Israel (1999-2001, 71 meciuri, 29 goluri), Hapoel Tel-Aviv, Israel (2001-2003, 62 meciuri, 22 goluri), Cernomoreț Novorosiisk, Rusia (2003, 6 meciuri), Bnei Yehuda Israel (2004, 14 meciuri, 1 gol), Sibir Rusia (2005-2006, 44 meciuri, 8 goluri), Metallurg-Kuzbass, Rusia (2007, 33 meciuri, 1 gol), Naționala Moldovei (1991-2006, 69 meciuri, 11 goluri)

Palmares: cvintuplu campion al Moldovei (1992, 1993, 1994, 1995, 1998), deținător al Cupei Moldovei (1998), cel mai bun jucător al Moldovei (1994, 2000), cel mai bun atacant moldovean al anului (1994, 1995, 1998, 1999), cel mai bun golgheter al campionatului național (1998), deținător al Cupei Rusiei (1999), campion al Israelului (2001), deținător al Cupei Ligii Israelului (2002), golgheter al Naționalei Moldovei (11 goluri)

Cariera de antrenor: selecționatele de juniori U16 și U17 a Moldovei (2008-2010), selecționatele de juniori U18 și U19 a Moldovei (2010-2011), Milsami Orhei (2011-2012 – antrenor principal, 2012-2013 – antrenor secund), Zimbru Chișinău (2013 – director sportiv, 2013 – antrenor principal, 2013-2014 – director general adjunct), União de Leiria Portugalia (2014-2016 – director sportiv, 2016-2017 – antrenor interimar, 2017 – antrenor secund), FC Rostov Rusia (2017, antrenor secund), selecționatele de tineret U21 și U20 a Moldovei (2018-2019), Naționala Moldovei (2019-2021, antrenor secund).

Palmares: dublu deținător al Cupei Moldovei (2012, 2014), dublu deținător al Supercupei Moldovei (2012, 2014), a calificat Naționala U19 în Etapa de Elită a preliminariilor Campionatului European de juniori, ediția 2010-11

 

Din 3 decembrie 2021 este antrenor principal al Echipei Naționale a Moldovei. În acest timp, tricolorii au jucat 32 de meciuri, în care au reușit 13 victorii, fapt care îl face pe Cleșcenco antrenorul cu cele mai bune rezultate din istoria Naționalei.

Liga Națiunilor 2024/25

4 meciuri, 3 victorii, 1 înfrângere, golaveraj 5-1

Prel. CE2024

8 meciuri, 2 victorii, 4 egalități, 2 înfrângeri, golaveraj 7-10

Liga Națiunilor 2022/23

6 meciuri, 4 victorii, 1 egalitate, 1 înfrângere, golaveraj 10-6

Baraj Liga Națiunilor 2022

2 meciuri, 1 victorie, 1 înfrângere, golaveraj 2-2

Total Meciuri Oficiale:

20 meciuri, 10 victorii, 5 egalități, 5 înfrângeri, golaveraj 24-19

Amicale

12 meciuri, 3 victorii, 3 egalități, 6 înfrângeri, golaveraj 15-26

Total:

32 meciuri, 13 victorii, 8 egalități, 11 înfrângeri, golaveraj 39-45

 

Naționala Moldovei a mai fost pregătită până acum de 14 antrenori, inclusiv 8 tehnicieni străini: Ion Caras, Evgheni Piunovschi, Alexandru Mațiura, Alexandru Spiridon, Anatol Teslev, Alexandru Curteian (toți, Moldova), Ivan Danilianț (Austria), Viktor Pasulko (Germania), Gabi Balint (România), Ștefan Stoica (România), Igor Dobrovolski (Rusia), Semen Altman (Ucraina), Engin Firat (Turcia/Germania) și Roberto Bordin (Italia).

 

De menționat că Moldova a fost repartizată în grupa I în preliminariile Campionatului Mondial, unde le va avea ca adversare reprezentativele din Germania/Italia, Norvegia, Israel și Estonia. Naționala noastră va disputa 8 meciuri, 4 acasă și 4 în deplasare. Moldova debuta în competiție pe 22 martie 2025 împotriva selecționatei din Norvegia. Partida va avea loc în Republica Moldova. 

 

Programul Naționalei Moldovei în preliminariile Campionatului Mondial 2026

22.03.2025 MOLDOVA - Norvegia

25.03.2025 MOLDOVA - Estonia

9.06.2025 Germania/Italia - MOLDOVA

5.09.2025 MOLDOVA- Israel

8.09.2025 Norvegia - MOLDOVA

14.10.2025 Estonia - MOLDOVA

13.11.2025 MOLDOVA - Germania/Italia

16.11.2024 Israel - MOLDOVA

 

Amintim că faza grupelor de calificare UEFA se va desfășura între martie și noiembrie 2025, păstrând un format familiar: 12 grupe a câte patru sau cinci echipe. Câștigătoarele grupelor își vor asigura direct calificarea la acest eveniment de mare amploare. Cele patru locuri rămase vor fi disputate în martie 2026, în cadrul unui play-off UEFA cu 16 echipe. Acesta va include cele 12 echipe clasate pe locurile secunde în faza grupelor, precum și cei patru câștigători ai grupelor UEFA Nations League 2024-2025, cel mai bine clasați, care nu s-au calificat direct la Cupa Mondială FIFA 2026 și nici nu au obținut accesul în play-off prin poziția lor de campioni de grupă.

 

Turneul final al Campionatului Mondial este programat să se desfășoare între 11 iunie și 19 iulie 2026, în Canada, Mexic și Statele Unite