• Fii alături de Echipa Țării

Juniori (Competiții)

Juniori. Bogdan Musteață, golgheterul Ligii Naționale U17

04 iul 2024 de Serghei Cipilencu

În urma încheierii campionatului național de fotbal rezervat jucătorilor cu vârsta până la 17 ani, AF Radu Rebeja-LIMPS a devenit câștigătoarea ligii în sezonul 2023/24. După un parcurs remarcabil, Bogdan Musteață a marcat 24 de goluri (din 93) și a dus echipa din Chișinău în fruntea clasamentului golgheterilor competiției. Tânărul a oferit un interviu site-ului fmf.md, din care aflăm despre primii săi pași în lumea fotbalului, dar și alte detalii despre parcursul său profesional.
 


Întrebare: Bogdan, felicitări pentru reușitele din acest sezon, dar mai întâi de toate povestește-ne, ce te-a determinat să joci fotbal?

Răspuns: Cariera mea în lumea fotbalului a început la o vârstă destul de fragedă. Am început să joc la vârsta de 4 ani și jumătate. M-am îndrăgostit de acest sport datorită unui meci pe care l-am privit la televizor, dar și a copiilor care se jucau cu mingea prin apropiere pe când abia învățam a merge. După puțin timp, începusem și eu la rândul meu să încerc, cel puțin, să lovesc mingea cu piciorul. Familia mea a observat acest lucru. Le datorez mult părinților și fratelui meu, care m-au susținut la bine și la greu, indiferent de ce se întâmpla pe teren.

 

Întrebare: Unde a început evoluția ta ca fotbalist?

Răspuns: Prima mea echipă a fost Dacia Buicani, unde am jucat până la vârsta de 12 ani. După aceasta, am fost transferat la echipa Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS. Fiecare antrenor de care am avut onoarea să fiu ghidat și fiecare coechipier au avut contribuția lor în formarea jucătorului care sunt azi.

 

Întrebare: Ai devenit golgheterul Campionatului Republicii Moldova, ediția 2023/24, la categoria ta de vârstă. Felicitări! Ce emoții ai trăit când ai ajuns la finalul competiției?

Răspuns: Mulțumesc! A fost un moment foarte frumos să devin împreună cu echipa mea campion al Ligii Naționale U17 al Republicii Moldova. Aceasta a fost răsplata pentru munca mea zilnică, cât și a echipei, a antrenorilor și a tuturor susținătorilor noștri.

 

Întrebare: Care sunt aspectele cheie ale jocului pe care îl oferă echipa pe terenul de fotbal în timpul campionatului?

Răspuns: Disciplina și munca constantă sunt esențiale. Antrenorii mereu ne zic că nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici. Toți jucătorii trec prin momente dificile, dar este important cum reacționezi și ce decizi să faci în continuare. De asemenea, echipa noastră a lucrat foarte bine împreună și am avut o mentalitate puternică. Sfaturile și ghidarea antrenorilor m-au ajutat să fiu focusat și disciplinat. Am învățat că succesul vine prin muncă zilnică și prin dedicare totală. Fiecare antrenament și fiecare meci sunt oportunități de a crește și de a deveni mai bun.

 

Întrebare: Ce te motivează să continui să joci?

Răspuns: Am învățat că trebuie să muncești din greu indiferent de rezultatul unui meci. Dacă ai câștigat, trebuie să continui să te antrenezi din greu. Dacă ai pierdut, trebuie să te antrenezi și mai mult. Aceasta este ceea ce m-a ajutat să cresc și să mă dezvolt.

 

Întrebare: Bogdan, unde te vezi în cariera ta de fotbalist peste cinci ani?

Răspuns: Peste 5 ani mă văd continuând să mă antrenez cu sârguință, disciplină și luptând pentru visul meu de a deveni jucător într-o ligă superioară din Europa. Scopul meu este să devin câștigător al cupelor europene cu o echipă cunoscută de întreaga lume. Continui să mă antrenez din greu și aștept cu nerăbdare următoarele oportunități și încercări.

 

Amintim că formația AF Radu Rebeja-LIMPS a încheiat Liga Națională U17, pe prima poziție cu 54 puncte și un golaveraj de 93-29. Din aceste 93 reușite 24 au fost ale lui Musteață, ce reprezintă 25,80% din golurie marcate de echipă. Astfel, Bogdan și-a înscris numele pe lista golgheterilor la fiecare al 4-lea gol marcat de clubul pe care îl reprezintă în această ediție a campionatului.