EURO 2024 debutează astăzi în Germania, marcând cea de-a 17-a ediție a Campionat European de Fotbal UEFA. Turneul se va desfășura începând de azi, 14 iunie și până pe 14 iulie 2024, promițând o lună plină de meciuri electrizante și momente memorabile. Meciul de deschidere va avea loc de la ora 22:00, pe celebrul stadion Allianz Arena din München, unde gazdele, echipa națională a Germaniei, vor întâlni reprezentativa Scoției. Amintim că EURO 2024 va fi găzduit de zece stadioane de top din Germania, fiecare pregătit să ofere o experiență unică pentru fani și jucători deopotrivă. Pasionații de fotbal din Republica Moldova au motive de bucurie, deoarece postul de televiziune Moldova 1 va transmite live toate meciurile din cadrul EURO 2024.

Stadioane și Orașe Gazdă

Germania va găzdui meciurile EURO 2024 pe zece stadioane din zece orașe diferite:

Berlin. Olympiastadion: Capacitatea: 74,475

Munchen. Allianz Arena: Capacitatea: 70,000

Dortmund. Signal Iduna Park: Capacitatea: 81,365

Stuttgart. Mercedes-Benz Arena: Capacitatea: 60,441

Hamburg. Volksparkstadion: Capacitatea: 57,000

Leipzig. Red Bull Arena: Capacitatea: 42,959

Cologne. RheinEnergieStadion: Capacitatea: 50,000

Frankfurt. Deutsche Bank Park: Capacitatea: 51,500

Düsseldorf. Merkur Spiel-Arena: Capacitatea: 54,600

Gelsenkirchen. Veltins-Arena: Capacitatea: 62,271

Arbitrii Oficiali
Pentru EURO 2024 au fost selectate 19 echipe de arbitraj pentru a prelua cele 51 de meciuri ale turneului. Acestea includ o echipă argentiniană, ca parte a unui acord de cooperare între confederațiile UEFA și CONMEBOL. Lista echipelor de arbitraj este următoarea:

Spania

Arbitru: Jesús Gil Manzano

Arbitri asistenți: Diego Barbero Sevilla, Ángel Nevado Rodriguez

Italia

Arbitru: Marco Guida

Arbitri asistenți: Filippo Meli, Giorgio Peretti

România

Arbitru: István Kovács

Arbitri asistenți: Vasile Florin Marinescu, Mihai Ovidiu Artene

Slovacia

Arbitru: Ivan Kružliak

Arbitri asistenți: Branislav Hancko, Jan Pozor

Franța

Arbitru: François Letexier

Arbitri asistenți: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni

Olanda

Arbitru: Danny Makkelie

Arbitri asistenți: Hessel Steegstra, Jan de Vries

Polonia

Arbitru: Szymon Marciniak

Arbitri asistenți: Tomasz Listkiewicz, Adam Kupsik

Turcia

Arbitru: Halil Umut Meler

Arbitri asistenți: Mustafa Emre Eyisoy, Kerem Ersoy

Suedia

Arbitru: Glenn Nyberg

Arbitri asistenți: Mahbod Beigi, Andreas Söderkvist

Anglia

Arbitru: Michael Oliver

Arbitri asistenți: Stuart Burt, Dan Cook

Meciuri atribuite: Spania - Croația (Grupa B)

Italia

Arbitru: Daniele Orsato

Arbitri asistenți: Ciro Carbone, Alessandro Giallatini

Elveția

Arbitru: Sandro Schärer

Arbitri asistenți: Stéphane de Almeida, Bekim Zogaj

Germania

Arbitru: Daniel Siebert

Arbitri asistenți: Jan Seidel, Rafael Foltyn

Portugalia

Arbitru: Artur Soares Dias

Arbitri asistenți: Paulo Soares, Pedro Ribeiro

Anglia

Arbitru: Anthony Taylor

Arbitri asistenți: Gary Beswick, Adam Nunn

Argentina

Arbitru: Facundo Tello

Arbitri asistenți: Gabriel Chade, Ezequiel Brailovsky

Franța

Arbitru: Clément Turpin

Arbitri asistenți: Nicolas Danos, Benjamin Pages

Meciuri atribuite: Germania - Scoția (Grupa A)

Slovenia

Arbitru: Slavko Vinčić

Arbitri asistenți: Tomaž Klančnik, Andraz Kovačič

Meciuri atribuite: Ungaria - Elveția (Grupa A)

Germania

Arbitru: Felix Zwayer

Arbitri asistenți: Stefan Lupp, Marco Achmüller

Meciuri atribuite: Italia - Albania (Grupa B)

Scurt istoric al turneelor finale ale Campionatului European de Fotbal UEFA

Cupa Națiunilor Europene din 1960 (Franța)

Ediția: 1960 (Prima ediție)

Gazda: Franța

Perioada: 6-10 iulie

Echipe în turneu: 4

Câștigătoarea: Uniunea Sovietică

Finala:

URSS - Iugoslavia 2-1

Au marcat: Slava Metreveli (49), Victor Ponedelnic (113) / Milan Galic (43)

10 iulie 1960. Parc de Princes, Paris. Spectatori: 17.966

Arbitru: Arthur Ellis (Anglia)

În 1960, Franța a găzduit primul Campionat European de Fotbal, câștigat de URSS. Ideea organizării acestui turneu a luat naștere imediat după Al Doilea Război Mondial, odată cu înființarea UEFA. Inițiatorul proiectului a fost Henri Delaunay, primul secretar general al UEFA, iar trofeul atribuit câștigătorului îi poartă numele. Însă, a fost nevoie de aproximativ un deceniu pentru ca ideea să devină realitate. Mulți nu au acordat prea multă importanță primei ediții a turneului. De exemplu, 13 echipe naționale, printre care Anglia, Germania și Țările de Jos, au refuzat să participe, invocând drept motiv volumul mare de muncă al jucătorilor de la cluburi. În cele din urmă, 17 țări s-au înscris în competiție, iar patru echipe s-au calificat pentru faza finală, desfășurată la Paris și Marsilia: Franța, Cehoslovacia, URSS și Iugoslavia. Echipa URSS a învins Cehoslovacia cu 3-0 în semifinale, iar Iugoslavia a eliminat Franța cu 5-4. În finală, sovieticii au învins Iugoslavia în prelungiri cu 2-1, golul decisiv fiind marcat de Viktor Ponedelnik

Cupa Națiunilor Europene din 1964 (Spania)

Ediția: 1964

Gazda: Spania

Perioada: 17-21 iunie

Echipe în turneu: 4

Câștigătoarea: Spania

Finala:

Spania - Uniunea Sovietică 2-1

Au marcat: Jesús María Pereda (6), Marcelino Martínez (84) / Galimzian Khusainov (8)

21 iunie 1964. Estadio Santiago Bernabéu, Madrid. Spectatori: 79.115

Arbitru: Arthur Holland (Anglia)

Al doilea Campionat European de Fotbal a stârnit un interes mult mai mare, atrăgând participarea a 29 de echipe. Formatul competiției a rămas neschimbat: toate echipele au jucat într-un turneu de calificare prin knockout, iar primele patru echipe au disputat meciurile finale în aceeași țară, de această dată în orașele spaniole Madrid și Barcelona.

În timpul turneului de calificare, echipa Luxemburgului a produs o mică senzație, pierzând în sferturile de finală în fața Danemarcei abia în al treilea meci suplimentar. Pe lângă echipa scandinavă, primele patru echipe calificate au fost Spania, URSS și Ungaria. Echipa URSS a învins Danemarca cu 3-0, iar gazdele campionatului, Spania, au învins Ungaria în prelungiri cu 2-1. Finala, desfășurată pe stadionul Santiago Bernabeu în fața a 79.000 de spectatori, a început intens, cu goluri rapide marcate de ambele echipe. Cu șase minute înainte de finalul timpului regulamentar, Marcelino a înscris golul victoriei pentru Spania, învingându-l pe legendarul portar sovietic Lev Yashin.

Campionatul European din 1968 (Italia)

Ediția: 1968

Gazda: Italia

Perioada: 5-10 iunie

Echipe în turneu: 4

Câștigătoarea: Italia

Finala:

Italia - Iugoslavia 2-0

Au marcat: Luigi Riva (12), Pietro Anastasi (31)

8 iunie 1968. Stadio Olimpico, Roma. Spectatori: 68.817

Arbitru: Concetto Lo Bello (Italia)

În noul ciclu de patru ani, turneul a fost redenumit din Cupa Europeană în Campionatul European, iar sistemul olimpic de extragere a fost înlocuit cu grupele de calificare, similar cu formatul actual. Semifinalele au avut loc la Napoli și Florența. Prima semifinală, disputată în orașul din sud, a adus față în față echipele Italiei și URSS. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0, iar pentru prima și ultima dată în istoria campionatului, câștigătorul a fost decis prin tragere la sorți. Căpitanul echipei sovietice, Albert Shesternev, nu a avut noroc, iar Italia a avansat în finală. În cealaltă semifinală, Iugoslavia a învins Anglia cu 1-0.

Finala a avut loc la Roma pe 8 iunie. Meciul s-a terminat 1-1, astfel că s-a jucat un meci de rejucare două zile mai târziu. Grație golurilor marcate de Luigi Riva și Pietro Anastasi, Italia a câștigat primul său titlu european. Tot pentru prima dată, s-a organizat un meci pentru locul trei, în care Anglia a învins URSS cu 2-0.

Campionatul European din 1972 (Belgia)

Ediția: 1972

Gazda: Belgia

Perioada: 14-18 iunie

Echipe în turneu: 4

Câștigătoarea: Germania de Vest

Finala:

Germania de Vest - Uniunea Sovietică 3-0

Au marcat: Gerd Müller (27, 58), Herbert Wimmer (52)

18 iunie 1972. Heysel Stadium, Bruxelles. Spectatori: 43.436

Arbitru: Robert Héliès (Franța)

Țara gazdă pentru faza finală a campionatului a fost anunțată din timp, iar naționala Belgiei, asemenea celorlalte echipe, a trebuit să treacă prin turneul de calificare. Pentru a patra oară consecutiv, echipa URSS a ajuns în semifinale, alături de Germania și Ungaria. La Anvers, gazdele au pierdut cu 1-2 în fața Germaniei, meci în care Gerd Müller a marcat două goluri. În cealaltă semifinală, desfășurată la Bruxelles, URSS a învins Ungaria cu 1-0 datorită golului marcat în repriza secundă de Anatoly Konkov.

În finală, Germania nu a lăsat nicio șansă URSS-ului, câștigând cu 3-0, iar Gerd Müller a înscris din nou de două ori. În meciul pentru locul trei, Belgia a învins Ungaria cu 2-1.

Campionatul European din 1976 (Iugoslavia)

Ediția: 1976

Gazda: Iugoslavia

Perioada: 16-20 iunie

Echipe în turneu: 4

Câștigătoarea: Cehoslovacia

Finala:

Cehoslovacia - Germania de Vest 2-2 (5-3 la loviturile de departajare)

Au marcat: Dieter Müller (28, 51) / Jan Švehlík (8), Karol Dobiaš (25)

20 iunie 1976. Stadionul Crvena Zvezda, Belgrad. Spectatori: 30.976

Arbitru: Sergio Gonella (Italia)

Cu fiecare nouă ediție, Campionatul European a devenit tot mai competitiv. În acea perioadă, mulți considerau că a câștiga Campionatul European era mai dificil decât a câștiga Campionatul Mondial. Gazda turneului a fost Iugoslavia. Echipe precum URSS, Polonia, care a obținut bronzul la Campionatul Mondial din 1974, și puternica echipă a Ungariei nu au reușit să ajungă în semifinale. Euro 1976 este remarcabil pentru faptul că niciunul dintre cele patru meciuri nu s-a decis în timpul regulamentar.

Cehoslovacia a învins Olanda în semifinale cu 3-1. În cealaltă semifinală, Germania a reușit să învingă echipa gazdă. Deși germanii erau conduși cu 0-2 la pauză, au reușit să egaleze și să marcheze două goluri în prelungiri. Finala s-a încheiat la egalitate în timpul regulamentar, Germania egalând în minutul 90. La loviturile de departajare, jucătorii cehoslovaci au fost mai preciși, iar Antonin Panenka a marcat lovitura decisivă, devenind celebru pentru stilul său unic de execuție. Bronzul a fost câștigat de Olanda.

Campionatul European din 1980 (Italia)

Ediția: 1980

Gazda: Italia

Perioada: 11-22 iunie

Echipe în turneu: 8

Câștigătoarea: Germania de Vest

Finala:

Germania de Vest - Belgia 2-1

Au marcat: Horst Hrubesch (10, 88) / René Vandereycken (penalty 75)

22 iunie 1980. Stadio Olimpico, Roma. Spectatori: 47.864

Arbitru: Nicolae Rainea (România)

După 12 ani, Campionatul European s-a întors în Italia, care a devenit prima țară gazdă pentru a doua oară. UEFA a modificat formatul turneului, aducând în finală opt dintre cele mai puternice echipe de pe continent - câștigătorii celor șapte grupe de calificare și echipa gazdă, Italia, beneficiind de calificare automată pentru prima dată. Cele opt echipe au fost împărțite în două grupe de câte patru. Câștigătorii grupelor s-au calificat direct în finală, iar echipele de pe locul doi au jucat pentru medaliile de bronz.

În Grupa 1, Germania a dominat și a ocupat primul loc, învingând naționala Cehoslovaciei, care a terminat pe locul doi. În cealaltă grupă, Belgia și Italia au avut același număr de puncte, dar Belgia a avansat în finală datorită unui număr mai mare de goluri marcate. În finală, Germania a învins Belgia cu 2-1, Horst Hrubesch marcând golul victoriei cu două minute înainte de finalul meciului. Meciul pentru locul trei a fost memorabil, echipele executând 18 penalty-uri. Fulvio Collovati a ratat a noua lovitură, iar Cehoslovacia a câștigat bronzul, spre dezamăgirea publicului local.

Campionatul European din 1984 (Franța)

Ediția: 1984

Gazda: Franța

Perioada: 12-27 iunie

Echipe în turneu: 8

Câștigătoarea: Franța

Finala:

Franța - Spania 2-0

Au marcat: Michel Platini (57, 90)

27 iunie 1984. Parc des Princes, Paris. Spectatori: 47.368

Arbitru: Erik Fredriksson (Suedia)

Formatul turneului din Franța a rămas în mare parte neschimbat, cu excepția faptului că echipele clasate pe primele două locuri în grupele lor au avansat în semifinale. De asemenea, UEFA a eliminat meciul pentru locul trei, ambele echipe care pierdeau în semifinale primind medalii de bronz.

În faza grupelor, gazdele au dominat, câștigând toate cele trei meciuri, în timp ce Danemarca a ocupat locul doi în grupă. În cea de-a doua grupă, Spania și Portugalia au acumulat același număr de puncte, dar Spania a avansat datorită unui număr mai mare de goluri marcate.

În semifinale, Spania a învins Danemarca la loviturile de departajare, după ce liderul scandinav Preben Elkjer Larsen a ratat lovitura decisivă. Franța a câștigat în fața Portugaliei cu 3-2 în prelungiri. În finală, "Les Bleus" au învins Spania cu 2-0, câștigând astfel primul lor turneu major. Euro 1984 a fost remarcabil pentru performanța lui Michel Platini, care a marcat 9 goluri, stabilind un record pentru campionat.

Campionatul European din 1988 (Germania de Vest)

Ediția: 1988

Gazda: Germania de Vest

Perioada: 10-25 iunie

Echipe în turneu: 8

Câștigătoarea: Olanda

Finala:

Olanda - Uniunea Sovietică 2-0

Au marcat: Ruud Gullit (32), Marco van Basten (54)

25 iunie 1988. Olympiastadion, München. Spectatori: 62.500

Arbitru: Ioan Igna (România)

În Germania, una dintre grupele turneului a inclus gazdele, Italia, Spania și Danemarca. Primul meci al grupei a adus față în față Germania și Italia, dar partida s-a încheiat fără un câștigător. Totuși, Germania a terminat pe primul loc în grupă datorită unor indicatori suplimentari. În cealaltă grupă, echipa URSS, condusă de Valery Lobanovsky, a reușit să se califice în faza finală a Euro după 16 ani, învingând echipele Olandei și Angliei și ocupând primul loc în grupă.

În semifinale, URSS a dominat Italia, câștigând cu 2-0. A doua semifinală a fost câștigată de Olanda, care a învins echipa gazdă cu 2-1, grație unui gol marcat de Marco van Basten cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar. Finala a fost, de asemenea, un moment de glorie pentru van Basten. Acesta a marcat un gol spectaculos dintr-un unghi ascuțit, considerat unul dintre cele mai frumoase din istoria fotbalului, în poarta lui Rinat Dasaev. Ruud Gullit a deschis scorul, iar în repriza a doua, Igor Belanov a ratat un penalty.

Campionatul European din 1992 (Suedia)

Ediția: 1992

Gazda: Suedia

Perioada: 10-26 iunie

Echipe în turneu: 8

Câștigătoarea: Danemarca

Finala:

Danemarca - Germania de Vest 2-0

Au marcat: John Jensen (18), Kim Vilfort (78)

26 iunie 1992. Ullevi, Gothenburg. Spectatori: 37.800

Arbitru: Bruno Galler (Elveția)

Campionatul European din 1992 din Suedia a marcat sfârșitul unei ere, într-un context de schimbări politice globale care au afectat toate domeniile vieții. Echipa URSS a reușit să se califice, dar a jucat sub numele de CSI după prăbușirea Uniunii Sovietice. Echipa condusă de Anatoly Byshovets a avut o performanță modestă, obținând egaluri împotriva Germaniei și Olandei, dar o înfrângere cu 0-3 în fața Scoției, care nu mai avea motivație, a trimis echipa CSI pe ultimul loc în grupă.

Iugoslavia, care câștigase grupa de calificare, a fost descalificată din cauza conflictului militar din țară. În locul lor, UEFA a invitat Danemarca cu doar câteva zile înainte de începerea turneului. Deși neantrenați și fără liderul lor, Mikael Laudrup, danezii au ajuns în semifinale după ce au învins Franța. În semifinale, au învins Olanda la loviturile de departajare, Marco van Basten ratând una dintre încercări. În cealaltă semifinală, Germania a învins gazdele turneului și era favorită în finală. Totuși, Danemarca a surprins pe toată lumea, marcând două goluri fără răspuns și învingând Germania, devenind astfel pentru prima dată campioană europeană.

EURO 1996 (Anglia)

Ediția: 1996

Gazda: Anglia

Perioada: 8-30 iunie

Echipe în turneu: 16

Câștigătoarea: Germania

Finala:

Germania - Cehia 2-1 (după prelungiri)

Au marcat: Oliver Bierhoff (73, 95) / Patrik Berger (penalty 59)

30 iunie 1996. Wembley Stadium, Londra. Spectatori: 73.611

Arbitru: Pierluigi Pairetto (Italia)

În 1996, Anglia a găzduit Campionatul European de Fotbal, unde echipa Germaniei a ieșit câștigătoare. În urma prăbușirii mai multor state europene, au apărut peste o duzină de țări noi, aducând în competiție noi echipe. Competiția s-a desfășurat într-un format nou, cu 16 echipe împărțite în patru grupe, primele două clasate avansând în fazele eliminatorii. O altă noutate a fost regula „golului de aur”, aplicată inclusiv în finală.

Echipa națională a Angliei, cunoscută sub numele de Cei Trei Lei, a dominat grupa A și a trecut de Spania în sferturile de finală la loviturile de departajare, dar a pierdut în fața Germaniei în semifinale tot la penalty-uri. Antrenorul lor actual, Gareth Southgate, a fost unul dintre jucătorii care nu au reușit să transforme lovituri decisive.

Echipa națională a Cehiei a fost surprinzătoarea finalistă a turneului. Un gol de la Vladimir Šmicer în minutul 88 al meciului împotriva Rusiei le-a adus calificarea în faza eliminatorie, unde au trecut mai întâi de Portugalia și apoi de Franța la loviturile de departajare. Finala s-a încheiat la egalitate 1-1 în timpul regulamentar, iar în minutul 95 al prelungirilor, Oliver Bierhoff a marcat „golul de aur” decisiv care a adus victoria Germaniei.

EURO 2000 (Belgia și Olanda)

Ediția: 2000

Gazda: Belgia și Olanda

Perioada: 10-2 iulie

Echipe în turneu: 16

Câștigătoarea: Franța

Finala:

Franța - Italia 2-1 (după prelungiri)

Au marcat: Sylvain Wiltord (90+3), David Trezeguet (103) / Marco Delvecchio (55)

2 iulie 2000. De Kuip, Rotterdam. Spectatori: 50.000

Arbitru: Anders Frisk (Suedia)

În 2000, Belgia și Țările de Jos au co-organizat Campionatul European de Fotbal, iar echipa Franței a ieșit câștigătoare. A fost prima dată când turneul a fost găzduit de două țări. Faza grupelor a fost plină de surprize, cu ambele finaliste ale ediției anterioare, Anglia și Germania, terminând pe locurile 3 și 4 în Grupa A. Echipele Portugaliei și României au avansat în sferturi, aducând un plus de dramatism.

În alte grupe, echipele Italiei și Olandei au dominat, fără să piardă puncte în grupele lor. Italia a continuat să fie o forță stabilă, învingând România în sferturi cu 2-0, iar apoi trecând de Olanda la loviturile de departajare în semifinale.

Franța, altă finalistă, a ocupat locul secund în grupă după o înfrângere în fața Olandei, dar s-a revanșat în fazele eliminatorii. Au învins Spania în optimi și apoi Portugalia în semifinale, în prelungiri, cu un gol marcat din penalty de Zinedine Zidane, conform regulii „golului de aur” care a fost în vigoare și în finală pentru al doilea turneu consecutiv.

În finala împotriva Italiei, Marco Delvecchio a deschis scorul în minutul 55, dar francezii au reușit să egaleze prin golul lui Sylvain Wiltord în minutul 94. În prelungiri, în minutul 103, David Trezeguet a marcat golul decisiv, aducând Franței trofeul european.

EURO 2004 (Portugalia)

Ediția: 2004

Gazda: Portugalia

Perioada: 12 iunie - 4 iulie

Echipe în turneu: 16

Câștigătoarea: Grecia

Finala:

Grecia - Portugalia 1-0

A marcat: Angelos Charisteas (57)

4 iulie 2004. Estádio da Luz, Lisabona. Spectatori: 62.865

Arbitru: Markus Merk (Germania)

În 2004, Portugalia a găzduit unul dintre cele mai controversate Campionate Europene de Fotbal din istorie, unde echipa Greciei a triumfat. În meciul de deschidere din 12 iunie, gazdele au întâlnit naționala Greciei și au suferit o înfrângere cu scorul de 1-2. Golul de onoare a fost marcat de Cristiano Ronaldo, pentru care acesta a fost primul său Euro. Puțini ar fi anticipat atunci că aceleași echipe vor ajunge în finală.

Echipa germană a fost o altă dezamăgire, neajungând în fazele eliminatorii și pierzând puncte importante în grupa lor, inclusiv în fața Letoniei, pentru care acest turneu a reprezentat singura lor prezență până în prezent. Finaliștii din Euro 2000, Italia, au ratat și ei calificarea din grupă. Echipa Angliei a fost eliminată în sferturi de finală, iar loviturile de departajare s-au dovedit încă o dată fatale în fața gazdelor portugheze.

Echipa Greciei nu a avut vedete strălucitoare, adoptând o strategie defensivă pe tot parcursul turneului. Acest stil de joc a fost crucial în parcursul lor, învingând campioana în exercițiu, Franța, în optimi și apoi în prelungiri pe Cehia în semifinale. De menționat este că grecii au pierdut doar un meci în faza grupelor, în fața Rusiei, unde Dmitri Kirichenko a marcat cel mai rapid gol din istoria Euro, în minutul doi. Rusia a fost cunoscută și pentru stilul lor dur, acumulând 2 eliminări și 15 avertismente în doar trei meciuri.

În finala împotriva Portugaliei, echipa Greciei a câștigat cu scorul strâns de 1-0. Golul decisiv a venit în minutul 57 prin Angelos Charisteas, după o lovitură de colț. Acest succes a fost o surpriză uriașă și a rămas în istorie drept una dintre cele mai mari performanțe la nivel european.

EURO 2008 (Austria și Elveția)

Ediția: 2008

Gazda: Austria și Elveția

Perioada: 7-29 iunie

Echipe în turneu: 16

Câștigătoarea: Spania

Finala:

Spania - Germania 1-0

A marcat: Fernando Torres (33)

29 iunie 2008. Ernst Happel Stadion, Viena. Spectatori: 51.428

Arbitru: Roberto Rosetti (Italia)

În 2008, Spania a reușit să câștige Campionatul European de Fotbal, primul trofeu major după victoria din 1964. Una dintre surprizele din faza grupelor a fost eșecul echipei Franței, care a ocupat ultimul loc în Grupa C, alături de campioana en-titre Grecia, care nu a reușit să câștige niciun meci. În aceeași grupă, echipa rusă condusă de Guus Hiddink a avut o performanță neașteptat de bună, ocupând locul secund chiar dacă a pierdut în fața Spaniei cu 1-4.

Spania a demonstrat un fotbal excelent pe toată durata turneului. Au întâmpinat dificultăți doar în sferturi, când au învins Italia doar la loviturile de departajare. În semifinale, „Furia Roja” a întâlnit din nou Rusia, pe care au învins-o cu un clar 3-0.

Echipa Germaniei a fost cealaltă finalistă. După eșecuri în turneele precedente, germanii au reușit să adune o echipă puternică. Deși au pierdut în grupă cu Croația, au arătat caracter în fiecare etapă a fazei eliminatorii. Cu victorii de 3-2 împotriva Portugaliei și Turciei în playoff, au ajuns în finală. În finala împotriva Spaniei, Fernando Torres a marcat în minutul 33, golul decisiv care a adus victoria. Spania a dominat meciul și meritat să câștige trofeul pe care l-au urmărit cu atâta îndârjire.

EURO 2012 (Polonia și Ucraina)

Ediția: 2012

Gazda: Polonia și Ucraina

Perioada: 8 iunie - 1 iulie

Echipe în turneu: 16

Câștigătoarea: Spania

Finala:

Spania - Italia 4-0

Au marcat: David Silva (14), Jordi Alba (41), Fernando Torres (84), Juan Mata (88)

1 iulie 2012. Olympic Stadium, Kiev. Spectatori: 63.170

Arbitru: Pedro Proença (Portugalia)

În 2012, Spania a participat la Campionatul European nu doar ca campioană en-titre, ci și ca deținătoare a titlului mondial, pe care l-a câștigat pentru prima dată în istoria lor în Africa de Sud în 2010. La începutul deceniului, echipa spaniolă era unanim considerată cea mai bună din lume. În faza grupelor nu au existat mari surprize. În Grupa A, Cehia a suferit o înfrângere dureroasă în primul meci 4-1 în fața Rusiei conduse de Dick Advocaat, dar au reușit să termine pe primul loc în grupă, în timp ce Rusia a ocupat locul trei după o înfrângere crucială în fața Greciei în ultimul meci. Gazdele, Polonia, au terminat pe ultimul loc în grupa lor, dezamăgindu-și fanii. În Grupa D, Ucraina a terminat pe locul trei în grupa lor.

Echipa Spaniei a început turneul cu un egal împotriva Italiei, dar apoi a obținut victorii consecutive. În sferturile de finală, au învins Franța cu 2-0, iar în semifinale au trecut de Portugalia la loviturile de departajare. Italia, care a ocupat locul doi în grupa lor după Spania, a înfruntat Anglia în sferturi, meci care s-a încheiat la egalitate după timpul regulamentar și prelungiri, iar Italia a câștigat la loviturile de departajare. În semifinale, datorită a două goluri marcate de Mario Balotelli, Italia a învins Germania, dar în finală s-a consemnat cel mai mare scor din istoria meciurilor decisive de la Euro. Spania a triumfat cu scorul de 4-0, câștigând pentru a doua oară consecutiv titlul european.

EURO 2016 (Franța)

Ediția: 2016

Gazda: Franța

Perioada: 10 iunie - 10 iulie

Echipe în turneu: 24

Câștigătoarea: Portugalia

Finala:

Portugalia - Franța 1-0 (după prelungiri)

A marcat: Éder (109)

10 iulie 2016. Stade de France, Saint-Denis. Spectatori: 75.868

Arbitru: Mark Clattenburg (Anglia)

În 2016, Euro a devenit mai accesibil prin extinderea numărului de echipe la 24, organizate în șase grupe. Cele mai bune două echipe din fiecare grupă s-au calificat direct în optimi, iar alte patru echipe care au ocupat locul trei în grupe au avansat în funcție de performanțele lor generale: puncte, golaveraj, și goluri marcate. Portugalii au beneficiat de acest sistem, calificându-se în optimi după ce au încheiat grupa la egalitate în toate meciurile din Grupa F.

Campioana en-titre Spania a avut un parcurs nefericit, pierzând în primul meci al playoff-ului împotriva Italiei cu 0-2 și ieșind prematur din turneu. O surpriză majoră a fost prestația Islandei, debutanți la turneu, care au terminat pe locul doi în grupa cu Portugalia și au învins Anglia în optimi cu scorul de 2-1. Drumul lor s-a încheiat în sferturile de finală, înfrânți de Franța cu 5-2.

Portugalia a avut o călătorie impresionantă spre finală. Au câștigat în prelungiri împotriva Croației, apoi au trecut de Polonia la loviturile de departajare în sferturi și au învins Țara Galilor în semifinale. În finală împotriva Franței, golul decisiv marcat de Eder în minutul 109 a adus Portugalia titlul european. Din cele șapte meciuri disputate în turneu, Portugalia a câștigat doar o dată în timpul regulamentar, dar au demonstrat reziliență și determinare pe parcursul competiției.

EURO 2020 (2021*) (11 țări din Europa au găzduit turneul final)

Ediția: 2020 (Reprogramată în 2021 din cauza pandemiei COVID-19)

Gazda: 11 țări europene (jocuri desfășurate în mai multe orașe)

Perioada: 11 iunie - 11 iulie 2021

Echipe în turneu: 24

Câștigătoarea: Italia

Finala:

Italia - Anglia 1-1 (3-2 la loviturile de departajare)

Au marcat: Luke Shaw (2) / Leonardo Bonucci (67)

11 iulie 2021. Wembley Stadium, Londra. Spectatori: 67.173

Arbitru: Björn Kuipers (Olanda)

În anul 2020, Campionatul European a fost organizat într-un mod inedit de către UEFA. Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la primul turneu, meciurile s-au desfășurat în mai multe țări europene, în loc să fie găzduite de o singură țară. Această decizie trebuia să unească continentul într-o sărbătoare fotbalistică, dar planurile au fost perturbate de pandemia de coronavirus, ceea ce a dus la amânarea Euro 2020 pentru anul 2021. Această schimbare a diminuat atmosfera de campionat unitar, transformând evenimentul într-o serie de meciuri disparate.

Încă de la început, au existat provocări logistice semnificative, cum ar fi distanța mare între orașele gazdă, cum ar fi Londra și Sankt Petersburg. În plus, primul tur al turneului a fost aproape umbrit de o tragedie când Christian Eriksen din echipa Danemarcei a suferit un stop cardiac în timpul meciului împotriva Finlandei. Norocul a făcut ca jucătorul să fie salvat, dar incidentul a umbrit atmosfera competiției.

Formatul competiției a rămas neschimbat, iar cele mai bune echipe au avansat în faza eliminatorie. Italia, care a demonstrat un fotbal ofensiv impresionant în faza grupelor, a continuat să impresioneze în playoff-uri. Au avut o confruntare dificilă în optimi împotriva Austriei, pe care au câștigat-o doar în prelungiri. Apoi au învins Belgia în sferturi și au trecut de Spania la loviturile de departajare în semifinale.

Echipa Angliei a fost cealaltă finalistă, având un parcurs solid. Au învins Germania în optimi, Ucraina în sferturi și au depășit Danemarca în prelungiri în semifinale. În finala Euro 2020, care a avut loc la Londra pe Wembley, Luke Shaw a marcat pentru Anglia în minutul doi. Cu toate acestea, Italia a reușit să egaleze și să câștige la loviturile de departajare, aducând cupa în Roma.

Cronica Recordurilor. Cele mai memorabile Performanțe din Campionatul European de Fotbal (1960-2020)

Cele mai multe titluri câștigate:

Germania: 3 titluri (1972, 1980, 1996)

Spania: 3 titluri (1964, 2008, 2012)

Cele mai multe finale jucate:

Germania: 6 finale (1972, 1976, 1980, 1992, 1996, 2008)

Spania: 4 finale (1964, 1984, 2008, 2012)

URSS/Rusia: 4 finale (1960, 1964, 1972, 1988)

Cele mai multe apariții la turneu:

Germania: 13 apariții (1972-2020)

Spania: 11 apariții (1964-2020)

Franța: 10 apariții (1960-2020)

Italia: 10 apariții (1968-2020)

Cel mai rapid gol:

Dmitri Kirichenko (Rusia) - 67 de secunde împotriva Greciei în 2004

Cel mai bun marcator într-un singur turneu / Cele mai multe goluri într-un singur turneu:

Michel Platini (Franța) - 9 goluri în 1984

Golgheter all-time al turneului:

Cristiano Ronaldo (Portugalia) - 14 goluri (2004-2020)

Michel Platini (Franța) - 9 goluri (1984)

Cele mai multe goluri marcate de o echipă într-un singur turneu:

Franța - 14 goluri în 1984

Olanda - 14 goluri în 2000

Cele mai multe goluri într-un singur meci:

Iugoslavia 5-4 Franța (1960, semifinale)

Spania 6-4 Iugoslavia (2000, faza grupelor)

Cele mai multe goluri într-un turneu:

2016: 108 goluri (24 echipe)

Cea mai mare diferență de scor într-un meci final:

Spania 4-0 Italia (2012)

Cele mai multe meciuri jucate la Campionatul European:

Cristiano Ronaldo (Portugalia) - 25 meciuri (2004-2020)

Cele mai multe apariții la turneu ca antrenor:

Joachim Löw (Germania) - 4 turnee (2008, 2012, 2016, 2020)

Cea mai mare audiență:

1964, finala Spania-URSS: 79,115 spectatori, Santiago Bernabéu, Madrid

Cea mai mică audiență pentru o finală:

1968, finala Italia-Iugoslavia (rejucare): 32,886 spectatori, Stadio Olimpico, Roma

Cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere:

Spania: 14 meciuri (2008-2016)

Prima echipă care a câștigat toate meciurile într-un turneu:

Franța: 1984

Prima echipă care a câștigat de două ori consecutiv:

Spania: 2008, 2012

Citește și...

EURO 2024. Loturile echipelor participante

EURO 2024. Programul complet al meciurilor