• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Real Madrid triumfă în Champions League pentru a 15-a oară!

01 iun 2024 de Sandu Grecu

Real Madrid a câștigat finala Champions League, scor 2-0, cu Borussia Dortmund. Partida s-a jucat pe stadionul Wembley din Londra și a fost decisă în repriza secundă de golurile marcate de Carvajal și Vinicius. Aceasta este a 15-a Cupă a Campionilor câștigată de echipa regală, care este de departe cel mai titrat club de fotbal din Europa. 

 

BORUSSIA DORTMUND - REAL MADRID 0-2

Au marcat: Carvajal (74), Vinicius (83) 

1 iunie 2024. Londra. Stadion Wembley. Spectatori: 86.212

Arbitru: Slavko Vinčić (Slovenia)

Asistenți: Tomaz Klancnik și Andraz Kovacic (Slovenia)

Cartonașe galbene: Schlotterbeck, Sabitzer, Hummels / Vinicius

 

BORUSSIA DORTMUND: Kobel - Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Maatsen - Emre Can (Malen, 80), Sabitzer - Sancho (Bynoe-Gittens, 87), Brandt (Haller, 80), Adeyemi (Reus, 72) - Fullkrug
Rezerve: Meyer, Lotka, Ozcan, Nmecha, Wolf, Moukoko, Sule, Watjen
Antrenor: Edin Terzic

 

REAL MADRID: Courtois - Carvajal, Nacho, Rüdiger, Mendy - Valverde, Kroos (Modric, 85), Camavinga - Bellingham (Joselu, 85) - Rodrygo (Militao, 90), Vinícius (Vazquez, 90+6)
Rezerve: Lunin, Kepa - Alaba, Tchouameni, Ceballos, Fran Garcia, Brahim, Guler
Antrenor: Carlo Ancelotti

 

Jucătorul care a deschis scorul, Dani Carvajal a intrat în istoria clubului madrilen, fiind primul jucător „los blancos” titularizat în șase finale ale Ligii Campionilor.

Portarul ucrainean, Andrei Lunin nu a jucat în finală deoarece a fost răcit. Și Vinicius, autorul golului doi al finalei, a avut febră în ajun și a fost la un pas să nu joace. Până la urmă a intrat pe teren și a stabilit scorul final.

Pentru germanul Toni Kroos finala de astăzi a fost ultimul meci din carieră la Real Madrid! El și-a anunțat retragerea din fotbalul mare imediat după turneul final al Campionatului European din această vară. Declarat cel mai bun fotbalist din Germania în 2018, Kroos are în palmares 34 de trofee, printre care Cupa Mondială cu naționala Germaniei, 6 UEFA Champions League și 5 Supercupe ale Europei. 

După finala din acest an a UEFA Champions League, cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent își schimbă formatul, începând cu viitoarea stagiune, astfel încât numărul meciurilor să crească. 

 

foto: UEFA.com