• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Futsal. Clic Media a cucerit Cupa Moldovei la Futsal A.S.I.C.S. 2024

01 iun 2024 de Svetlana Tataru

Formația Clic Media a câștigat Cupa Moldovei la Futsal A.S.I.C.S., ediția 2024. Partida dintre Steaua Dental și Clic Media s-a încheiat cu un scor categoric de 10-1 în favoarea echipei Clic Media. Duelul dintre cele două grupări s-a desfășurat la Futsal Arena FMF din Comuna Ciorescu.  

 

Click Media a reușit o performanță remarcabilă în acest sezon, câștigând Cupa Moldovei la futsal A.S.I.C.S, după ce recent a devenit, în premieră, și campioana Moldovei în Super Liga la futsal, ediția 2023/24, cu două etape înainte de finalul competiței.

 

La evenimentul de premiere au participat Președintele Ligii de Futsal din Republica Moldova, Alexandru Golban și Secretarul general al Ligii Profesioniste de Futsal din Republica Moldova, Vladimir Colbasiuc. De menționat că în cadrul ceremoniei, Constantin Burdujel a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției, în timp ce Andrei Macoviiciuc a primit titlul de cel mai bun portar, amândoi evoluând pentru echipa Clic Media.

 

Rezultatul meciului din finala Cupa Moldovei la Futsal A.S.I.C.S., ediția 2024

Sâmbătă, 1 iunie. Futsal Arena FMF, Ciorescu. Ora 17:00

Steaua Dental - Clic Media 1-10

Au marcat: Dumitru Graur (23) / Constantin Burdujel (7), Leonid Podlesnov (8, 13), Ion Covali (10, 37), Serghei Țîmpeu (16), Valeriu Gurgurov (18), Cristian Crasnov (21), Adrian Lașcu (22), Vladimir Vlasilevschi (27)

 

În meciul decisiv pentru Cupa Moldovei, echipa lui Adrian Lașcu a dominat partida până la fluierul final în care a înscris un total de 10 goluri. Constantin Burdujel a deschis scorul în minutul 7, urmat de Leonid Podlesnov cu două goluri în minutele 8 și 13. Ion Covali a înscris în minutele 10 și 37, Serghei Țîmpeu în minutul 16, iar Valeriu Gurgurov a marcat în minutul 18. Cristi Crasnov a adăugat un gol în minutul 21, Adrian Lașcu a punctat în minutul 22, și Vladimir Vlasilevschi a completat seria de goluri în minutul 27. Dumitru Graur a reușit să înscrie unicul gol al echipei Steaua Dental în minutul 23.

 

Amintim că la ediția din acest an a Cupei Moldovei A.S.I.C.S. au participat 8 echipe, divizate în două grupe. Din Grupa A au făcut parte echipele Clic Media, Next, Steaua Dental și formația Poliției de Frontieră. În timp ce Grupa B a fost formată din echipele HD Trans Textil, MAIB, FC Chișinău și Sporting Nisporeni.

 

Federația Moldovenească de Fotbal adresează sincere felicitări echipei Clic Media pentru performanța istorică din acest sezon!

 

Cupa Moldovei A.S.I.C.S. este organizată cu sprijinul oficial al A.S.I.C.S., partenerul Ligii Profesioniste de Futsal din Moldova, contribuind la dezvoltarea și popularizarea futsalului în țară. 

foto: Anna Rotary